Noua Grozăvie a Birocrației: Cum Le-au Încâlcit Electrificatele Studenților Drumurile către Educație

Cu toții am sperat că vremurile moderne, cu o mână fermă și apăsată pe butoanele schimbării tehnologice, ne vor lua de pe umeri greutatea hârtiilor și coadelor de toată ziua, dar iată-ne așezați cu un picior în digital și altul... în nămolul birocratic. Studenții noștri dragi, aceleași suflete care se străduiesc să-și amestece gândurile printre formule și teorii, se află acum într-un dans perplex între vechi și nou, datorită unui instrument care promitea să le facă viața mai ușoară. Ei bine, dragii mei, întâmpinați cartea de identitate electronică – necunoscuta prietenie a studențimii române!

În loc să netezească drumul administrativ, aceste cărți de identitate sophisticationate au scos la iveală un sat întreg de complicări. Așa cum zice Gogu de la colțul primăriei: "Acu' e ca și cum încerci să împingi caru' înainte cu frâna trasă."

Cărțile de Identitate, un Alt Năsuc în Borcanul de Ceară

Studenții care ar fi crezut că intrarea în secolul XXI înseamnă doar apăsarea tastelor și nu cozile șerpuitoare la ghișee, au dat cu ochii mari de surprize demne de un roman de Kafka. Maricica, care stă de obicei la coadă la ouă proaspete în piață, ne spune: "Băieții mei au venit plângând acasă, căci la secretariat li s-a zis că nu pot să le fie recunoscute cărțile electronice pentru că 'nu funcționează sistemul'."

Cum se face că în loc să scapăm de cozi, am dat de altele noi, mai subtile și ascunse? Oare o fi mâna lor lungă a birocraților? Ori poate tehnologia asta o fi doar un alt pretext să prindem rădăcini la ghișeu?

Tech cu Gust de Telemea

Din colțul acela stângaci al secolului XXI, ne-am pomenit cu un gadget care nu prea știe să joace rolul său de facilitator de viață academică. De la confuzii legate de cum se activează, până la frustrări genuine în birocratizare amplificată, această carte electronică seamănă cu acea rețetă de telemea care nu se face niciodată bine pentru că-i lipsește un ingredient secret.

Dar, cum ar spune nea Costel, optimistul satului: "Poate îți prind și ele de habar curaj, ca un miel care învață să meargă."

Așa că, fie că le ținem sub braț sau le scoatem din buzunar ca pe o armă secretă, să ne înarmăm cu răbdare, humus de cneiță și... mult umor. O, bieți studenți români, nimic nu se compară cu aventura de a merge la școală cu promisiunea tehnologiilor electronice ca parteneri de drum, chiar dacă uneori fac mai multe beșteleluiți decât a ne căra traista. Pentru că, așa cum se spune pe la noi, și a face drum cu ele e mai bine decât a sta pe loc în bejenie. Până data viitoare, să stăm cu ochii pe cozi... și promisiuni!