Sursa poza: ExpressPress

Dronele Shahed: Provocarea Majoră pentru NATO și Ucraina

Într-un context de securitate mondială aflat în continuă schimbare, dronele Shahed fabricate în Iran au devenit un punct central al strategiei militare rusești împotriva Ucrainei. Cu o rază de acțiune impresionantă de 2.500 de kilometri și o viteză de până la 185 km/h, aceste dispozitive reprezintă o amenințare redutabilă, fiind utilizate pe scară largă de Rusia pentru a lansa atacuri asupra zonelor urbane din Ucraina.

Dronele Shahed, relativ ieftine de produs, au fost construite inițial la un cost cuprins între 20.000 și 50.000 de dolari. Cu toate acestea, costurile de producție pentru Rusia ar putea fi acum mai mici datorită capacității interne dezvoltate recent. Cel mai recent val de atacuri a văzut Rusia doborând un nou record, cu 539 drone și 11 rachete lansate într-o singură zi. În fața acestei amenințări, apărarea aeriană a Ucrainei se confruntă cu o presiune financiară și logistică semnificativă, având în vedere că doborârea fiecărei drone cu rachete convenționale este de câteva ori mai costisitoare.

Ucraina explorează diverse soluții pentru a combate eficient această provocare. Printre opțiunile promițătoare se regăsesc interceptoarele de drone, capabile să neutralizeze dronele inamice înainte ca acestea să-și atingă țintele. Cinci modele de astfel de drone au fost recent aprobate pentru utilizare de către armata ucraineană, inclusiv drona venită „Sting” din cadrul unității Wild Hornets, care este echipată cu patru aripioare mari pentru a captura dronele Shahed.

Companiile occidentale contribuie și ele la eforturile de contracarare. În Marea Britanie, compania MARSS dezvoltă un interceptor capabil să neutralizeze simultan mai multe drone mici, iar firme americane precum Anduril și-au creat propriile modele de drone interceptoare autonome. În plus, Epirus a revoluționat piața cu sistemele sale de arme energetice, cum ar fi modelul Leonidas, special conceput pentru a distruge dronele prin impulsuri de energie.

Totuși, provocările nu sunt puține. Dronele interceptoare trebuie să depășească în viteză și agilitate țintele lor, ceea ce le face, în mod necesar, mai complexe și costisitoare. De asemenea, numărul necesar de drone interceptoare este considerabil, având în vedere capacitatea Rusiei de a lansa un număr mare de drone în același timp. Aspectele logistice și nevoia de coordonare sunt, de asemenea, factori care complică utilizarea pe scară largă a acestor interceptoare.

În prezent, infrastructura și capacitățile de apărare aeriană ale Ucrainei sunt testate la maxim, iar nevoia de mini-radare tactice, esențiale pentru detectarea și urmărirea dronelor, este acută. Războiul electronic, care include bruiajul frecvențelor radio și GPS, completează spectrul de soluții pe care Ucraina le are la dispoziție, însă rapiditatea cu care evoluează acest domeniu necesită o adaptare constantă.

Dincolo de Ucraina, membrii NATO sunt și ei focusați pe dezvoltarea unor soluții eficiente împotriva amenințărilor aeriene de amploare, similare raidurilor de bombardiere din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Marea Britanie, de exemplu, experimentează cu „DragonFire”, un tun laser destinat să elimine țintele vizibile la costuri reduse, iar armata SUA explorează capacitățile laserelor de mare putere instalate pe vehicule.

Cea mai viabilă soluție la momentul actual se conturează în dezvoltarea rapidă și pe scară largă a unor sisteme automatizate și autonome care să asigure un răspuns eficient și flexibil în fața valurilor de drone ostile. În acest sens, un roi de drone propriu ar putea oferi cea mai robustă apărare, minimizând impactul tactic al dronelor inamice.