Cum se spune prin folclor: „un necaz nu vine niciodată singur", dar de data asta ne-am fi dorit să ocolească Opera Română! Sabin Francisc Pal, acel tenor care îți făcea părul pe spate să stea drept la Corul din Iași, a zburat la îngeri. Și nu, nu e o repetiție pentru un spectacol aviatic, e chiar o veste pe bune și pe tristețe! Colegii de la Opera Națională și-au șters o lacrimă discretă și au înfipt doliu la intrare, ca să știe lumea că inimile lor sunt puțin mai grele acum.
În stilul nostru tradițional balcanic, unde vestea rea circulă mai repede decât un zvon despre cârciuma nou deschisă, vestea a răscolit comunitatea mai ceva ca folia PVC pe garduri. Se simte un aer de tristețe peste tot și, după cum ar spune babele din sat, „înseamnă că-i vreme de recunoștință și suspin”.
Din vorbele de pe coridoarele Operei, aflăm că Sabin a lăsat în urmă o amintire a unui artist dedicat, dar și multe colecții de pungi din supermarket-uri (că doar știm ce pasiune serioasă avea!). Colegii, într-o unison zgomotos, mai-mai că-l aud în coridor. Unul dintre ei, cunoscut pentru înclinația spre dramaturgie, a spus: "Era omul care, dacă scena avea o gaură în podea, sărea să țină și spectacolul, și podeaua!"
În stilul nostru moldovenesc natural, nu vom uita spectacolul cu care ne-a bucurat sufletele. Și, vorba aia, cum le plăcea lui să spună la fiecare final de spectacol: “Până ne vedem la următoarea gală extraordinară!”. Ramâne de văzut la care gală, dar cum știu ai noștri să povestească, poate iese și o carte din asta.
Pe curând, Sabin, să ai potop de aplauze și acolo, sus! Și până dăm de un alt subiect fierbinte, duhul Operei călătorește mai departe, cu o ușoară nostalgie-n aripi și un tiptil pe note muzicale.
