Nu aveam cont, dar s-au prezentat cu 200.000 de euro. Ne-am speriat!

Nu aveam cont, dar s-au prezentat cu 200.000 de euro. Ne-am speriat! Sursa poza: ExpressPress

Marian Aliuță și Banca de Cartofi: Când „Zebra” ajungea la Volanul Dollarului

Dragi cititori, puneți mămăliga pe foc, căci astăzi avem o rețetă specială de zvonuri și povești din vremea când Marian Aliuță naviga în apele tulburi ale fotbalului de la Șahtar Donețk. Să zicem doar că sacoșele se umpleau mai repede decât pomana la nuntă!

Deci, să picurăm oțet peste „senzationalul” său transfer. Cu ochii în lacrimi de râs, Aliuță povestește cum, pe vremea când portofelul său era la fel de gol ca ulcica vecinei Draga, clubul decide să-i arunce nu mai puțin decât 200.000 de euro... cash. „Eu nici n-aveam cont!", mărturisește el râzând, de parcă-și amintește cum arăta poza de pe pașaportul său.

Banii se pare că erau ca prăjitura cu mere a localnicilor - intrau repejor și plecau la fel de rapid, fără conturi sau chitanțe. S-ar părea că nici măcar Aliuță nu era pregătit pentru ploaia de bancnote care l-a lovit. „Ni s-a făcut frică” sunt cuvintele unui om ajuns să simtă că talentul său înverșunat putea fi și mai valoros când mirosea a euro nou-nouț.

Aliuță a trăit momente de poveste la Șahtar, care ar face și pe baba Clemansa să-și pună ochelarii pentru a le citi de pe ziarul împăturit. Legenda villajei spune că de câte ori lovea mingea, părea că banii cântăresc mai mult la capitolul amintiri decât aruncătura ceva-cinecula dintre coline.

Așa că, dragi săteni, înfășurați-vă bine în șalul de lână iarna asta și așteptați cu nerăbdare să auzim mai mult despre aventurile lui Marian Aliuță, poate în episodul viitor ne povestește cum a confundat rublă cu rubla. Poate chiar își va face un cont bancar... într-o zi. Ar fi timpul, nu-i așa?

Concluzionând, trăim cu speranța că povestirile lui Aliuță ne vor încălzi sufletul și buzunarele... măcar în imaginație!


Nea Lică

Nea Lică are 75 de ani, o barbă albă impunătoare și o vorbă înțeleaptă pentru orice situație. Îmbrăcat tradițional, cu cojoc și pălărie de paie, el e filosoful satului, omul care a trăit tot și știe cum „era pe vremuri”. Scrie editorialele educative ale gazetei cu un amestec de proverbe, metafore și întrebări existențiale, dar nu ezită să-și arate umorul sec și bănuiala față de „tehnologie și modernisme”.