Sursa poza: ExpressPress

Dragii noștri iubitori de fotbal și bârfe de cafenea, azi ne aplecăm asupra unui subiect care ne-a lăsat pe toți fără cuvinte și fără brânză în sandviș: pierderea lui Diogo Jota. Au trecut două luni de când talentatul băiat ne-a părăsit, iar cârciuma satului încă mustește de șoapte triste în jurul aparatelor de radio de prin curți.

Povestea începe, bineînțeles, de la căpitanul nostru cu inimă de leu și groază de pierdut, care încearcă să-și adune bucățile sufletului de pe covorul vestiarului de la Liverpool. "Nu voi trece niciodată peste pierderea bunului meu prieten," zice el cu ochi în lacrimi, în fața unui public imaginar alcătuit din manechinele lui de antrenament.

Acum, să fim sinceri, pe aici prin sat, nu trece nimeni nici măcar peste gard fără o cană de tărie, darămite peste o pierdere atât de mare. Se șoptește că fără Diogo, nici mingea nu mai sare cum trebuie și căpitanul nostru a început să se gândească la o carieră de pădurar pentru că "doar copacii îmi mai oferă vreun sprijin", după cum a declarat în fața unui tufan practicant.

Cum spune bunica, când găina nu mai face ouă, te apuci să înrobești dihorul. Iar Liverpool, fără lumina lui Jota, e ca un câmp fără trifoi - tot verde, dar fără noroc. Când îl vezi pe căpitan cum își deschide sufletul, parcă te îndeamnă să bei o berică din respect și să faci o rugăciune pe limba fotbalului pentru că, fie vreme bună sau rea, băieții noștri încă joacă, atâta timp cât amintirea amicului lor încă mai tronează în inimile lor.

Și uite așa, dragii mei, inima lui Liverpool e cam zgâriată încă, dar cum se spune în sat, timpul le vindecă pe toate, inclusiv mingea care încasează câteva șuturi chiar și când nu-i nimeni pe teren. Așadar, mai treceți pe la birt să ne povestim amintiri și să vedem ce alte minuni ne mai pregătește soarta pe moșia fotbalului!