Sursa poza: ExpressPress

Înțelesul crizei de "deficit" cu care se confruntă România nu este doar un produs al realităților economice, ci și o problemă umflată artificial. Deși România are, fără îndoială, provocările sale în domeniul fiscal, acestea nu sunt de o gravitate să pună în pericol stabilitatea economică a țării. Comparativ cu Grecia, temerile sunt exagerate, dat fiind că situația datoriilor noastre se poziționează mai degrabă la nivelul central european decât la extreme.

Adevărat, deficitul bugetar al României este semnificativ, dar această poveste nu este una izolată pe continent. Aproape fiecare stat european se confruntă cu dificultăți similare, iar țări ca Polonia, implicate în programe costisitoare de apărare, se așteaptă chiar la creșteri suplimentare ale deficitului până în 2025. Bulgaria este într-o situație asemănătoare. Pe când Franța, cu deficitele ei mai mari, nu este subiect de condamnare publică.

De asemenea, nu este o coincidență faptul că majoritatea națiunilor est-europene înregistrează deficite tot mai mari, pe fondul presiunii create de contextul geopolitic și nevoile lor militare.

În termeni contabili, potrivit datelor de la Ministerul Finanțelor, în 2024 România a avut venituri totale de 574,60 miliarde de lei. Din acestea, suma cheltuielilor de personal în sectorul public a fost 164,60 miliarde de lei, reprezentând 9,% din PIB și 28% din totalul veniturilor obținute. Pe de altă parte, plățile pentru pensii și asistență socială au fost de 223,93 miliarde de lei, însumând 38,9% din încasările statului.

Se pune accent pe manipulările mediatice care încearcă să învinovățească bugetarii și pensionarii pentru acest deficit, prezentând afirmații de genul "din 10 lei obținuți la buget, 8 merg pentru salarii și pensii". Însă este ignorat de unde provin acești bani: impozitul pe profit aduce doar 6,3% din totalul veniturilor, iar impozitele pe salarii și venituri doar 8,5%. Majoritatea câștigurilor bugetare vin din TVA (21%) și contribuții la asigurările sociale (33%), iar o parte semnificativă din acestea provin din sectorul public.

Separarea dintre sectorul privat și cel public este adesea prezentată de parcă sectorul privat ar susține activitatea statului. În realitate, aceasta este o simplificare exagerată, ignorând complexitatea serviciilor furnizate de stat.

Problemele fundamentale ale economiei României sunt legate de nivelurile reduse de venituri guvernamentale, aflate sub media europeană, dar și de deficiențele în colectarea TVA și recuperarea datoriilor de către ANAF. Proporția de lucrători din sectorul public este comparabilă cu media europeană. Problemele structurale, cum ar fi raportul dezechilibrat între lucrătorii activi și beneficiarii pasivi, nu se vor rezolva prin măsuri de austeritate sau concedieri. În schimb, România trebuie să își îmbunătățească metodele de colectare fiscală.

Pentru a corecta disfuncționalitățile, România trebuie să implementeze politici proactive care să încurajeze revenirea românilor din diaspora, asigurându-le condiții de muncă favorabile și salarii competitive. În prezent, politica salariilor mici perpetuează sărăcia și contribuie la fenomenul îmbătrânirii demografice. Creșterea salariilor, inclusiv a salariului minim și a salariilor din sectorul public, ar trebui să fie susținută, deși acestea sunt frecvent atacate.

Pentru ca România să iasă din impasul subdezvoltării, este necesar un set de politici de dezvoltare reale, incluzând măsuri pro-nataliste și creșterea salariilor. Măsurile draconice de austeritate impuse sunt destinate mai degrabă liniștirii creditorilor și servesc intereselor capitalului internațional decât să sporească bunăstarea generală.