Păi, săptămâna asta, după un maraton de rugăciuni non-stop, cozi cât să-ți ia amețeala și un du-te-vino de credincioși din toate colțurile țării, Catedrala Națională și-a zis „destul” și închide porțile pentru pelerini. De la miezul nopții de miercuri, 5 ale lunii, cei ce voiau să se roage între zidurile sfinte au trebuit să ia o pauză forțată.

Se pare că această primă etapă a fost un adevărat tur de forță spiritual: oamenii nu s-au dat în lături de la nimic, stând la cozi ce păreau interminabile pentru a-și face rugăciunile. „Am văzut mai multă lume decât la sărbătoarea de la sat, și asta într-o catedrală unde peretele e mai gros decât bârlogul ursului”, ne-a zis un spectator semi-comentator de la țară, cu un zâmbet ironic și o pălărie trasă bine pe ochi.

Dar, cum orice petrecere are și un moment când se pune ultima notă, și catedrala intră acum în faza a doua: odihnă, vizitare limitată și, nu-i așa, ceva lucrări de întreținere ca să țină pasul cu cine știe ce program sfințit de trecerea timpului și mulțimea de botosani ce calcă pe treptele bătrânești.

Și pentru cei rămași în șirurile nesfârșite, răbdarea e încă o virtute la modă. „Să ne revenim, că noile etape vin cu alte surprize, poate chiar mai pompoase”, ne-a șoptit o doamnă care și-a luat rândul la stat la coadă de două ori, cu ochii plini de speranța sfântă și un strop de nerăbdare.

Deci, țineți-vă pălăriile și ursitoarele pregătite, că viața spirituală românilor e altceva decât o simplă odihnă de weekend. Catedrala se schimbă și noi cu ea – iar poveștile abia încețoșează la orizont!