Dragi cititori, nu vă mai puneți sacul cu mirodenii la uscat încă! Aflăm că Ministerul Mediului și-a pus nasul la contribuție și a deschis pentru discuții publice o metodologie pe care mulți o așteptau cu respirația tăiată (sau ținută, după caz): temuta Lege a Mirosurilor. Deși a fost promulgată cu cinci ani în urmă, iată că ne prinde din urmă, precum o rafală de vânt ce aduce aroma porcilor de la vărsător.

Nasul Lung, Detectivul Priceput

La o primă adulmecare, legea aceasta ne obligă pe toți să fim mici detectivi ai mirosurilor nemernice ce ne înconjoară. Companiile, fie ele de îngrășământ sau de brânză cu miros mai proeminent, trebuie acum să alcătuiască strategii de management al mirosurilor care te fac să vrei să pleci în altă localitate.

Am întâlnit un cetățean veteran în a avea o opinie despre orice, nea Gică Gălăgiosu, care subliniază: „Ăștia cu miroasele lor să-și ia catrafusele și să ne lase în pace, că ne strâmbăm din nas mai ceva decât la tăierea porcului!”.

Vom găsi și mirosul pierdut?

Legea își dorește să implice pe toată lumea, fără excepții. Fie că ești primar sau cel care vinde porumb fiert la colț de stradă, ești invitat să-ți spui părerea și să arăți cu degetul sursa nefericirii olfactive din cartier. Unii poate se gândesc că, deși n-au fost chemați să contribuie la construcția autostrăzilor, măcar acum își pot exprima talentul critic la adresa mirosurilor cu iz de prăfuit.

Dar stai liniștit, căci povestea nu se oprește aici. După cum anticipăm, vor urma dezbateri aprinse la birtul din colț despre cine are dreptate când afirmă că ferma de păsări sau fabricile de detergent affectează simțurile delicate. Și cine știe, poate iese și o piesă de teatru rurală din toată tărășenia, cu titlul muncitoresc „Miră-te la Vânt”!

Și ce urmează?

Uite-așa, vom continua să mirosim fiecare fir de aer ca niște adevărați somelieri de parfumuri aeriene, patrupezi și bidepletoare. Iar până la următorul articol fierbinte, ne pregătim nasul și un lung șir de povești despre marile scandaluri olfactive locale. Că vorba aia, gura lumii miros nu are, dar povești de spus, cu toptanul!