Știe să descifreze jocul minții jucătorilor
Sursa poza: ExpressPress
Ah, naționala României! O poveste la fel de misterioasă și neînțeleasă ca rețeta secretă de mămăligă a mătușii Vasilica. Dar, pe al cincilea teren de pe lumea aceasta, se povestește că părintele fotbalist al tuturor românilor, Mircea Lucescu, ar avea talentul de a descuia mințile jucătorilor cu cheia potrivită. Și nu orice cheie, ci una presărată cu înțelepciune din vremuri de mult uitate de restul antrenorilor care nu știu bine să numere dincolo de 90 minute.
Cheia Succesului? Probabil undeva între Medalion și Minge
În vreme ce țara se întreabă pe ce covor de iarbă se va juca următorul „Uite naționala, nu e naționala”, un fost internațional - pe care l-am putea numi Dumitru Zbârciagul (nume predestinat să sugereze mister) - vine să strige de pe prispă la toată lumea că, da, există lumină la capătul tunelului! Și acea lumină poartă inițialele M.L.
„Lucescu,” susține Zbârciagul în ton de filosof rural, „nu doar că are cheia minților fotbaliștilor, dar pare că știe exact ce ușă să apese pentru fiecare jucător în parte.” Ba chiar sugerează că tactica lui e un fel de busuioc pus sub pernă – adică cam rituală și cu rezultate imbatabile... în teorie.
O Lasă Dihonia în Poartă?
Acum, ce-ar fi fotbalul fără puțină dramă? E ca o nunta fără lăutari sau ca o cerere de pământ fără încăierare între moștenitori. Se vehiculează prin cârciumă că Lucescu a promis să le ceară băieților „doar ce pot să dea”, o adevărată vorbă de argat priceput la măiestria lemnelor și a golurilor. Cu al său breloc metaforic de tactici și rabdare, pare că-i va face pe băieți să zburde precum găinile scăpate din cuibar.
Ori câștigăm ori... mai câștigăm o experiență?
E clar, dragii babei și bunilor, că speranța moare ultima... după ce ne mătură curtea de iluzii. Dacă lucrurile merg cum spune Zbârciagul, pregătiți un borcan de zacuscă de sărbătoare. Dacă nu, lasă că povestim noi cum Lucescu are o cheie și pentru un eventual blocaj în Austria. Până atunci, ținem pumnii să putem striga: „Gooool, râde satul de-ntregul!”... sau cel puțin încercăm.