Orașul Fantastic Din Adâncuri: Când Bunicuța Istorie Primește Nasuri Noi!

Dragi cititori sătenți și iubitori de ghiveci istoric, azi la rubrica de "Știați că poate nici nu știți", avem o noutate cât Turnul Primăriei: savanții ăștia cu ochelarii pe năsuc susțin că ar fi dat peste un oraș vechi cât lumea, fix în străfundurile Pământului. Mai exact, cică e din vremea când bunicii noștri primiți din păduri începeau să construiască altceva decât colibe de lut și capre de piatră.

Orașul Cel Vechi de-o Zi de Clacă

Astrologii și arheologii - ăștia cu nume pompoase care umblă cu piatra la purtător - ne-au lăsat mască cu vestea că au găsit un oraș de peste 6.000 de ani uitat printre straturi geologice de negăsit. Așa că ia să vedem, zic ei, cum trăiau oamenii pe vremea aia când n-aveai decât să cosești câmpul cu daltă (care e sămânță de adevăr aici, numai Firicel știe).

Pe ulița descoperirii s-a aflat Tanti Dona, care are teorii proprii: "Păi să vă spun io: pe vremea aia, nici macar apa nu era cotată la ghișeu, așa cum vor să ne credem ăștia de la oraș. Oamenii ăia construiau cu piatra asta ca de săpun, și să vezi își liveau așa fără facturi și termene limită!", ne-a confiat ea printre doi covrigei cojiți ilegal.

Legendele din Sfarmă-Piatră

Mai să nu descoperim cum se semnează istoria atunci când părinții noștri nici n-aveau unelte de gătit altceva decât bulz mitologic. Să fie baliverne despre faraonii feriți de taxe sau povești cu șerpii care scrijeleau în piatră pentru bătrâni? Poate vulturii care duceau mesajele de la primar la arheolog în plicuri de piele de căprioară?

Acu să nu ne întindem la povești, dar mai spune și nea Marin de la cârciumă că "dacă nu descopereau acești veritabili inspectorii rurali treaba asta din adânc, nu ne-am putea hlizi cu marele descărcat al istoriei!"

Mai departe pe șanțul timpului

Nu-i nimic, mâlc despre digitale, dar de sprâncene ridicate nu ne putem opri. Licențiat între două cafele și trei ieșiri în public la burduf de tamburină, noi, satiricii gazetei, promitem să mai săpăm printre vechi și printre noi viziuni, anunțându-ne drumul pe aici cu povești și biciuri în coajă de lămâie. Să rămâneți aproape, zicem noi, când se mai dezgheață istoria!

Și dacă cumva mai aflăm vreo trăznaie, sigur o să fim grossomodo pe acolo să ne bem zirul și să mai presărăm muștar pe micii ăștia ai știrilor!