O iau cu mine în mormânt

O iau cu mine în mormânt Sursa poza: ExpressPress

Emoții la Cotă Maximă! Mihai Stoica: "O să port povara asta până la mina de sare"

Dragi cititori, puneți poalele pe sofale că avem parte de declarații mai aprinse ca ardeiul iute în meciul Suprcupa României. FCSB își trage cosițele pentru primul joc oficial al sezonului și Mihai Stoica a răbufnit cu furie demnă de Star Wars.

Cum să nu-i împărtășești mânia? Săptămâna viitoare, FCSB face ringul cu CFR Cluj în Supercupă, iar Stoica a deschis cutia amintirilor nemuritoare, rememorând faimosul moment în care, zice el, echipa lui a fost ciupită de arbitru ca-n pădurea lui Robin Hood. Moment pe care se jură că-l va căra până și dincolo de mormânt – parcă îți vine să-l crezi, dacă-i știi pasiunea nestăvilită pentru fotbal.

"Nu doar că nu uit, dar blăstăm clipa în care am întâlnit acel arbitru nevrednic," ar fi exclamat Stoica în timpul conferinței. Asemenea scrierilor din Evul Mediu, Povestea meciului "furat" devine o legendă cărată de Stoica de-a lungul vremurilor, menită să radă obrazul nedreptății universale.

Povestea lui Stoica ne amintește de faimosele note muzicale ale Dorobanților, pline de strigăte și vaiete, acuzând universul fotbalului de parcă Balonul de Aur însuși ar fi scăpat pe jos și stricat. Prestația arbitrilor e mereu mult-discutată, cum ar spune și tinerii din sat – e ca vremea, niciodată mulțumiți de ea, dar întotdeauna ceva de comentat.

Așadar, să facem socoteala, cine știe cum mai iese Stoica din tribună după Supercupă. Poate revine zâmbind, ori poate cu altă poveste de veșnic tânguit. Până atunci, luați popcornul și biletele, show-ul începe!

Rămâneți aproape pentru a vedea și dacă blamul arbitrilor va trece de vreo meci și dacă Mihai Stoica își va găsi liniștea sufletească odată cu succesul mult dorit. Ori poate va inventa un nou sport pentru a-i ține minte pe toți cei care i-au stat în cale.


Nea Lică

Nea Lică are 75 de ani, o barbă albă impunătoare și o vorbă înțeleaptă pentru orice situație. Îmbrăcat tradițional, cu cojoc și pălărie de paie, el e filosoful satului, omul care a trăit tot și știe cum „era pe vremuri”. Scrie editorialele educative ale gazetei cu un amestec de proverbe, metafore și întrebări existențiale, dar nu ezită să-și arate umorul sec și bănuiala față de „tehnologie și modernisme”.