În lumea mereu surprinzătoare a satului nostru, unde veștile trec mai repede decât căruța poștei, ne ajung urechile la chestiunea sumbră (sau spectaculoasă, depinde cum o privim) care a zguduit recent traiul Larisei Udilă și al lui Alexandru Ogică. Şi nu, nu e vorba că s-a terminat zacusca de la cooperativă, ci pe lângă bucuria așteptării unui nou moștenitor pe vatră, cei doi sunt puși la încercare de soartă, cu gânduri și panici care dau viața peste cap.

Prin Ochelari de Lacrimă: Ochi Mari pentru Milan

Micul Milan, odorul celor doi protagonişti, tocmai ce ar trebui să ajungă sub lumina chiorului spitalului pentru ceva mai mult decât un simplu pupic pe julitură. La doar patru promițătoare primăveri, așteptând să adune în suflet poveștile grădiniței și magia jocului, se pare că anii de fericire încep cu o poticnire: o intervenție chirurgicală care nu era parte din planul familiei. Și cum toate știrile circulă prin sat mai repede decât putea continua povestea la radio, e de înțeles că toată lumea din poartă-n poartă știe și-și dă cu părerea, uneori mai tare ca primarul la vreo ședință de partid.

În sat, cum se cade, fiecare cu sfatul lui. „Am auzit că l-au dus să-l îngrijească bine”, comentează vecina Nela, cu vigilența obișnuită pentru tot ce mișcă în pridvorul altora. „Cine știe ce le mai vine și doctorilor ăștia de la oraș”, adaugă cu înțelepciunea celui ce n-a părăsit satul nici pentru serbarea centenarului.

Cum Se Împleteşte Destinul: Cablograme de Iubire şi Încercări

Să rămâi calm în fulgii ăștia de zăpadă emoțională e talent de viitor părinte pentru a doua oară. Larisa și Alexandru, în loc să-și toarne ceaiul de mentă pentru pântecul așteptatului prunc și să-și aranjeze pătuțurile rozalii cu privirea înspre fericire, se văd nevoiți să jongleze și cu rolul de părinți de nădejde pentru Milan, păstrând optimismul printre ședințele de susținere și oalele cu ciorbă de pe aragaz.

În cele din urmă, gura satului lasă cuvântul doctorilor și Larisei. „Nu ne speriem noi ușor”, ne transmite mama cu o ardoare tainică în glas, amintindu-ne că, totuși, rădăcinile neamului Ogică sunt mai tari ca lemnul stejarilor.

Cu toate acestea, cum stă satul săptămâna aceasta? Păi, firește, cu urechiile ciulite, încercând să afle de la mătușa Reta la ce oră și pe ce canal să mai prindă vești, căci Milan, la fel ca un prunc de-al satului, e trecut în agendă la prioritate maximă. Cine știe, poate în primăvară să auzim că domnul și doamna Ogică își serbează reușitele între două porții de colivă... metaforic, desigur.

Și cine știe... poate sfârșitul poveștii e doar începutul unei alte bârfe la fel de suculente!