Ai, ai, ai, că mare-i jalea în Tres Cantos, Spania! A sunat trezirea plângemântului și la comunitatea noastră românească, de când cu vestea că Mircea Spiridon, mecanic de șaizeci fără zece ani, s-a încins cu focul mai ceva ca un haiduc. Om cu mână de aur și suflet de leu, Mircea a pornit să scoată din ghearele arse ale unui războinic octogenar căzut în dizgrațiile flăcărilor.

Povestea-i de povestit, că se sfârșește în hohote de lacrimi și aplauze pentru un erou neobosit. Se zice că treburile cu focul se ridicaseră în niște flăcări mai înalte decât turla bisericii din satul natal al lui Spiridon. Dar nu s-a lăsat cu fuga, a intrat în lupta cu inamicul înroșit, pentru a-l scoate basma curată pe moșul de 83 de ani, care altfel n-ar mai fi văzut bunica vreodată.

"Mircea era cunoscut că nici șuruburile nu-i rezistau darămite flăcările", șoptește printre sughițurile amaraciunii un șef de scară din Tres Cantos. Pare-se că mecanicul nostru avea talanți dincolo de mecanismele uni Mercedes, c-ar fi fost mai potrivit să-l numim "băiețelul de fier" – dar hainele de erou nu te feresc de soarta cruntă.

Lasă-ne, Mirceo, să facem o horă alături de timp să râdă și dânsul, că din lacrimile neformate nicicând eroi nu se coc. Se aude că până și îngerilor le pare rău că ți-au dat cheile paradisului, fiind obișnuiți să rotezi mai întâi o cheie franceză, nu una cerească.

Acum, prinse și tu aripi de foc, coji mai multe vespe și să ne povestești faptele tale de vitejie din Rai, să nu te uiți înapoi. Că sfârșitul tău e un început pentru omenia dintre noi. Ah, da, vezi să nu conte exact Zmeul din povești, că tăiem un articol și pentru dânsul!