Sursa poza: AgerPress

Ai auzit, s-a dus vestea! Lydia Davis, autoarea care îți înfrumusețează ceaiul de după-amiază cu o doză de realism înfășurată în finețe sumară, a scos „Vizitatorul” la înaintare și, oh, ce surprize ne așteaptă!

Introducere la Firul Acțiunii

Să o lămurim din prima: acest „vizitator” care își face apariția nu e doar musafirul obișnuit care îți răpea borcanul cu dulceață de prune. Nu, dragi consăteni, e vorba de un fel de pocher mut, chel și depinde de alții. Așa e, vorbim despre bebelușul aflat pe drum. Cine ar fi crezut că se poate povesti despre venirea pe lume a unui copil într-un mod atât de filosofic?

Povestea: Rulou... de Scutece

Naratorul nostru, pe care vrem să-l imaginăm că e cumva asezat în fotoliul din fața sobei, așteaptă cu plăcintă caldă și neliniști. Plănuiește viitorul iminent al bebelușului lor, care va include nopți albe și... o baie consistentă de laptele de la găina cu lapte. În mijlocul acestor gânduri, două anecdote piperate despre bătrânețea necruțătoare își fac loc.

Prima este despre un moș indian demodat, oaspetele mai lungi și mai curioase decât o vizită numită pe Tărâmul Dețelor, care și-a aranjat ultimul raft al vieții după un sistem doar de el știut. Engleza sa, un fel de limbaj criptic al vremurilor pensionării, a fost o pricină de chicoteală la ceaiurile din Londra.

A doua poveste trece la un alt pățit contemporan, părintele unui prieten, care în zilele senine de azil ține discursuri adânci despre comunism la nunți. Dementa sa și complicațiile fiziologice conferă un strat de comedie amară la meniul de evenimente.

Analiza: Oglinda Vieții

Povestea lui Davis jonglează cu temele eternității: începutul și sfârșitul călătoriei umane. Amintind cu noblețe de 'a doua copilărie' a lui Shakespeare, Davis ne dezvăluie cum cei vârstnici se întorc la stadiile inițiale ale neputinței. Că doar știți cum e – la început plângi pentru lapte, iar la sfârșit pe caprail – un adevărat cerc de lapte și miere, să zicem.

Totuși, Lydia Davis nu încetinește să ne expună subtil diferențele dintre ei: în timp ce d-l indian alege să respingă tratamentul, părinții așteaptă cu speranță evoluția pruncului fără a aștepta vreo returnare a favorului în senectute. Dacă nu orișiunde, măcar roiuri de ganduri apar: cât de mult ar sacrifica un părinte pentru copilul său și va fi asta reciproc în cele din urmă?

Pe Țeava Ironică: Schimbarea Scutecelor și a Generațiilor

Așa că, uite tocmai aici: țineți-vă bine de colțurile acoperite cu macrame! Poate că nu ne așteptăm cu adevărat ca pruncii să ne dea o mână de ajutor la bătrânețe, dar suntem siguri că acum își vor face de toate la timp și fără chirie. Dar ce știm noi? Poate ne întoarcem la fosile și obiceiuri de schimbat scutece din nou. Până atunci, rămâne să visăm și să sperăm la încă o zi puțin mai bună și mai plină de râsete... sau de mici accidente. Ai grijă pe drum, micuțule vizitator!