Dacă există un supererou al lumii oleaginoaselor, atunci migdala, cu armura sa crocantă și sufletul de unt, sigur se găsește în topul listei. Fie că e vorba de bătăliile din bucătării sau de cotidianele diete sănătoase ale satului nostru, migdala își croiește drum cu grație și eleganță. Se știe că este admirată atât pentru aroma sa fină cât și pentru promisiunile sale de sănătate.

Știai că există atâtea tipuri de migdale câte bârfe la întâlnirile de duminică?

Da, dragii noștri cititori, și nu toate migdalele sunt create la fel. Nu doar că au văzut lumina lumii atât în diverse colțuri ale planetei, dar și vin cu o varietate de personalități și timbre gustative. De la cele prăjite, la cele crude sau îmbăiate în ciocolată (o adevărată delicatesă chiar și pentru nasurile fine ale caprelor de poveste), migdalele își câștigă loc în coșurile de cumpărături ale pricepuților consăteni.

"Alege migdala ca pe vecină"

Ghidul nostru local, nea Vasile, a zis la cârciumă că „să alegi o migdală bună e ca și cum ai alege o vecină de încredere – trebuie să fie fermă, nu moale, dar nici prea tare să nu-ți spargă măselele.” Ce lecție mai bună de selecție decât înțelepciunea locală? Migdalele, că-s ele Marcona, Valencia sau mărunțele de România, trebuie să aibă o culoare radiantă și să nu aibă mirosul acela straniu, de vremuri vechi.

Migdala perfectă – finalul odorului crocant?

Și uite așa, încheiem poveștile despre această nucă esențială, sperând că data viitoare când veți savura o prăjitură cu migdale sau le veți ronțăi cu poftă seara, veți aprecia că micile alune nu sunt doar o parte din dietă, ci parte din povestea și cultura noastră. Dar stați prin preajmă, că noi bârfe avem, că altfel cum ne mai delectăm zilele acestea de toamnă nesfârșită? Poate chiar vom descoperi care migdale se potrivesc mai bine drept confidenți ai diletanților din sat. Asta rămâne de văzut!