Ceva pe capră s-a zvonit la șezătoare, cum că Felix Baumgartner, vânătorul de nori și iubitul nesustenabil al Mihaelei Rădulescu, ar fi sărit ultimele sale paradoxuri; asta doar dacă nu cumva plutește încă într-o cursă neanunțată spre Lună.

Felix, bărbatul care a făcut pe mulți să-și țină răsuflarea cu salturile sale din tăriile cerului, a iscat din nou rumoare în satul galactic al iubirilor eterne. De la un fir de cățărătoare, s-a auzit că el ar fi căzut pradă ireversibil în brațele doamnei cu coasa – iar mai nou, și în brațele secretomaniei, deoarece înmormântarea sa se așază sub un voal de mister demn de o telenovelă balcanică. Se povestește că funebră bucată de tăcere ar urma să fie parte dintr-un alt plan suprafață-aerian plămadit de Felix, care năzuiește acum să-și petreacă nemurirea în largul mării.

În primitoarea noastră așezare, unde curcanul bate la ușă de pomană și vecinele sunt mai vigilente ca serviciile secrete, întrebările nu lipsesc. „L-o fi înghițit cerul sau l-o primit marea?”, șoptesc bătrânii cu basmalele cu fluturi. De parcă nu ar fi destul că zilele astea am plâns după ultimele roade din grădini, mai adăugăm acum și mistere la care nici mătușa Veta cu prăjinile sale interioare nu are răspuns.

Un sătean care a preferat să rămână anonim – să-l numim Tase Trăsnitul – susține că toată această tevatură nu-i decât o altă stratagemă publicitară a Mihaelei. „Cine să se distreze altfel cu atâtea jeep-uri și piscină de sticlă?”, mormăie bazându-se pe ziarul de trust.

Pe scena intrigilor cu sărituri și iubiri nesfârșite, un lucru este clar: noi, bieții gazetari, avem de așteptat deznodământul dramei dintre corzile destinului. Cât despre vecinii de pe uliță în sprayuri antisceptice, ei sunt siguri că adevărul va pluti, fie pe apă sărată, fie pe cer diabetic de albastru, exact pe când se coboară anotimpurile fără struguri.

Imaginați-vă ce urmează să se adauge la arsenărul linge-rănjalurilor satului când o fărâmă de realitate va străbate nătărăucul simț al știrii... Dar să n-avem frică, căci cum spune înțelepciunea populară: „Cine nu sare, n-are noroc la povestiri”!