Sursa poza: ExpressPress

Patru ani de război în Ucraina au condus la extinderea NATO: Cum ar putea arăta Rusia și Europa peste un deceniu

Se anunță o nouă rundă de negocieri între Rusia și Ucraina, programată pentru 26-27 februarie la Geneva. Rezultatul acestor discuții va influența viitorul nu doar al celor două țări implicate, ci al întregii Europe. Kirilo Budanov, șeful cancelariei prezidențiale ucrainene, a subliniat că acest moment critic va determina dacă conflictul va continua sau dacă se va putea încheia un acord de pace. Înaintea acestei întâlniri, un posibil schimb de prizonieri ar putea fi realizat încă în această săptămână.

Săptămâna trecută, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a confirmat așteptările privind organizarea acestei noi runde înainte de sfârșitul lunii februarie, evidențiind totodată importanța prezenței unor puteri europene — Franța, Marea Britanie, Germania, Italia — alături de Elveția, care va găzdui negocierile. Recent, la Geneva, s-a desfășurat o a treia ședință de pace între cele două state, continuând o serie de discuții inițiate anterior în Abu Dhabi, care însă nu au reușit să genereze măcar un armistițiu.

Viitorul Europei, hotărât la vest, nu la est

Analiza experților politici de la 19Fortyfive scoate în evidență faptul că soarta regiunii nu se va stabili doar la Moscova sau Kiev și nici nu va fi dictată exclusiv de data acestor negocieri. În schimb, deciziile cruciale se iau în capitale precum Berlin, Paris, Varșovia, Bruxelles, Londra și Washington. Chiar dacă un acord cu Kremlinul ar putea pune capăt unor confruntări locale, acest pas nu ar garanta dezvoltarea unei apărări aeriene robuste pe termen lung și nici nu va consolida suficient capacitatea europeană de a descuraja agresiunile Rusiei.

Viitorul securității europene depinde fundamental de implicarea clară a țărilor occidentale: responsabilitatea Europei în menținerea unei descurajări credibile, asigurarea finanțărilor pe termen lung în paralel cu transparența livrărilor militare, precum și continuitatea structurală oferită de Statele Unite prin pacturi durabile, colaborări în domeniul informațiilor și cyber-securității, toate fără necesitatea unui leadership ostentativ.

Războiul în Ucraina: victorii mărunte și pierderi majore pentru Rusia

Pe măsură ce conflictul se apropie de al cincilea an, dezideratele inițiale ale Rusiei – controlul estului Ucrainei, al Mării Negre, porturilor strategice și infrastructurii energetice – nu s-au materializat cum și-ar fi dorit Vladimir Putin. Nu doar că flota rusă în Marea Neagră este practic inexistentă, dar coridorul pentru exporturile de cereale ucrainene funcționează, iar în Donbas, victoriile Moscovei sunt reduse și însoțite de pierderi umane și materiale grele.

Războiul a provocat peste 1,2 milioane de victime și un deficit sever al forței de muncă, în timp ce cheltuielile militare ale Rusiei au atins circa 250 de miliarde de euro anual, afectând puternic infrastructura civilă. Singurul domeniu atacat cu succes de Rusia rămâne infrastructura energetică ucraineană, cu un impact considerabil asupra populației civile.

În prezent, forțele ruse controlează aproximativ o cincime din teritoriul Ucrainei, iar conflictul de uzură continuă să erodeze progresiv capacitățile militare și economice ale țării, sporind dificultățile redresării după încheierea ostilităților.

Extinderea NATO, un efect direct al războiului

Din perspectivă geopolitică, invadarea Ucrainei a generat efectul contrar intențiilor Moscovei: extinderea НАТО la frontierele Rusiei. Aderarea Finlandei și Suediei, după o istorie de neutralitate, a intensificat expunerea flancului nordic al Rusiei și a făcut ca o alianță NATO reînnoită să depășească cheltuielile militare rusești, într-o cursă a înarmării sofisticate ce nu poate fi susținută de economia rusă sancționată.

Aceste două state au adus un aport semnificativ la capacitățile Alianței, transformând radical mediul de securitate regional și sporind descurajarea occidentală față de Moscova. Mai mult, războiul a întărit coherența NATO, iar cheltuielile pentru apărare în Europa au crescut, cât și asistența militară și financiară acordată Ucrainei, care se ridică la sute de miliarde de dolari.

Mărimea și puterea combinată a forțelor NATO continuă să depășească semnificativ pe cele ale Rusiei, făcând din decizia lui Putin de a invada Ucraina un factor ce a subminat propriile intenții strategice pe termen lung.

Provocările economice ale Rusiei și opțiunile Europei

Economia Rusiei stagnează, cu sectoare din ce în ce mai slabe direcționate spre efortul militar, ceea ce va rămâne prioritar chiar dacă se va ajunge la un acord de pace. În același timp, sancțiunile persistente au remodelat economia rusă, conducând la o dependență sporită de resurse interne și taxe majorate, reduce drastic cheltuielile civile și afectează încrederea în conducerea Kremlinului.

Pe de altă parte, Europa este chemată să-și definească propriul viitor în contextul acestui război. Conform specialiștilor de la Centrul pentru Analiza Politicilor Europene (CEPA), liderii europeni trebuie să pregătească o postură defensivă stabilă în interiorul Ucrainei și să susțină financiar reconstrucția acesteia, cu Statele Unite oferind suport structurale de fond, dar nu conducând frontul.

Europa în 2036: Citadelă sau frontiera unei zone gri?

Până în 2036, există două trasee majore posibile. Primul, optimist, prevede ca Ucraina să devină o parte integrată și sigură a spațiului economic european, iar Europa să gestioneze un flanc estic previzibil și stabil. În acest scenariu, securitatea consolidată prin colaborare permanentă, cu instruire, schimb de informații și protecția infrastructurilor vitale, va face reînnoirea agresiunii rusești extrem de costisitoare. În paralel, producția de apărare europeană va crește sustenabil, iar bugetele vor fi planificate pe termen lung, facilitând priorități precum tranziția energetică și modernizarea industrială, cât și politici sociale adaptate unei societăți diverse și îmbătrânite.

Alternativ, deciziile actuale proaste, întârziate sau incomplete ar putea conduce la o frontieră tip „zonă gri” la granița Uniunii Europene, ce va consuma resurse importante și va limita capacitatea UE de acțiune politică. În acest caz, munițiile și mentenanța militare vor rămâne limitate, achizițiile reactive, iar reconstrucția Ucrainei va suferea de livrări inegale, în timp ce problemele legate de mine și muniții neexplodate vor împiedica dezvoltarea agricolă și economică a regiunii. Politicile industriale vor rămâne defensive, iar cheltuielile sociale vor viza gestionarea crizelor, nu îmbunătățirea condițiilor generale.

Astfel, următorul deceniu ar putea aduce o perioadă de incertitudine și stagnare pentru Europa și Rusia, cu o înghețare a conflictului, lipsă de pace reală și de progres economic, un aparent „război la rece” în regiune.

Rezultatul negocierilor din februarie și deciziile politice care vor fi luate de liderii europeni și occidentali în următorii ani vor defini, de fapt, soarta continentului nostru pentru următorul deceniu și mai mult. Continuarea suportului pentru Ucraina, consolidarea apărării și o viziune strategică clară rămân esențiale pentru stabilitate și prosperitate în Europa post-conflict.