Sursa poza: ExpressPress

De peste trei decenii și jumătate, Partidul Social Democrat (PSD) a dominat scena politică românească, dar a păstrat, de-a lungul timpului, o limită clară: nu s-a apropiat niciodată de extrema dreaptă. Fie că a purtat alte denumiri sau a traversat diverse reforme interne, PSD a avut, încă de la începuturile postdecembriste, un adversar natural în formațiunile de dreapta radicală. Aceasta era o linie trasată ferm, substanțiată de principiile primilor lideri, în special de Ion Iliescu, care a refuzat cu strictețe orice aliere cu partide ce promovau discursuri extremiste sau care aduceau ideologii contestate, precum cea legionară.

O tradiție politică veche de 35 de ani, pusă la îndoială

De la 1990 încoace, social-democrații au fost cunoscuți prin capacitatea lor de a face coalizii diverse: au guvernat alături de partide de stânga agricolă, liberali, conservatori de diferite nuanțe, dar și reprezentanți ai minorităților. În anumite momente, au colaborat chiar și cu USR, deși în afara alianțelor oficiale păreau adversari înverșunați. Totuși, un proverb politic intern spune că nimeni dintre ei nu a acceptat să aplice principiul alierii cu dreapta radicală, marcând o graniță de netrecut. Niciun ministru dintr-un partid de dreapta radicală nu a ocupat vreodată poziții în guvernările PSD. Aceasta reflecta viziunea lui Iliescu: muncitorii, baza partidului, nu trebuie să se asocieze cu „bătăușii”, chiar dacă istoria mineriadelor aducea cu sine povești tulburătoare despre conflictele sociale din acele vremuri.

În anii 1992-1996, România a fost condusă de ceea ce a fost numit „Patrulaterul Roșu” — o coaliție formată din PSDR, PRM, PUNR și PSM. Dar chiar și atunci, PRM, partidul lui Corneliu Vadim Tudor, a avut doar secretari de stat și niciodată miniștri. Practic, linia roșie trasată era controlată ferm de mâna lungă a lui Iliescu, care dicta clar cine e acceptabil în guvernare și cine nu.

Actualitatea tulbură această tradiție: PSD merge cu AUR

Spre surprinderea multora, PSD a făcut un pas înapoi de la acel principiu istoric, semnând recent un acord de colaborare politică cu AUR – mișcare considerată de mulți ca reprezentând dreapta radicală, cu toate conotațiile sale. Tranzacția s-a realizat în Parlament și deschide o etapă nouă, intens dezbătută, deoarece alianța între „comuniștii de omenie” și cei pe care PSD îi etichetase mereu drept extremiști pare un paradox istoric.

Această schimbare este rezultatul unor încercări politice pragmatice de a asigura majoritatea necesară pentru a conduce țara. Exemplul cel mai clar este cazul lui Ilie Bolojan, care poate accede la funcția de prim-ministru numai dacă primește sprijin din partea unei majorități parlamentare, inclusiv a AUR. Aceasta reflectă fidel voința exprimată de cetățenii țării la urne și se respectă în spiritul democrației constituționale.

De la principii la oportunism

Pentru partea identitară a PSD, care a activat sub Iliescu, Adrian Năstase sau Mircea Geoană, colaborarea cu AUR ar fi fost un tabù de netrecut. Strategii politici ai vremii considerau ca o răfuială cu valorile partidului orice apropiere de dreapta radicală. Dar actuala conducere formată din Ciolacu, Grindeanu, Neacșu și Vasilescu pare să privească această asociere exclusiv prin prisma oportunității. Pe de o parte, în speță, își pot direcționa voturile către candidatul AUR în cadrul competiției prezidențiale, în speranța unui duel final Ciolacu-Simion, la fel cum s-a întâmplat în 2024. Pe de altă parte, oportunismul este clar, pentru că revenirea la puterea reală în România depinde, adesea, de alianțe pragmatice în jurul resurselor financiare și influenței politice.

Spiritul lui Ion Iliescu încă bântuie prin Kiseleff

Imaginea tradițională a PSD, construită și modelată de Ion Iliescu, pare astăzi distorsionată într-un mod greu de acceptat pentru mulți. „Patrulaterul roșu” — coaliția din anii ’90 — s-a destrămat exact din cauza tensiunilor dintre aceste forțe. Iliescu a fost sincer în privința lui Vadim Tudor, pe care îl compara cu un „Jirinovski al României”, ridiculizând astfel pozițiile sale extremiste.

Astăzi, în locul vechilor lideri, sunt persoane relativ noi pe scena politică, precum Victoria Stoiciu, care întăresc aceste opinii privind extrema dreaptă, dar care nu mai au aceeași greutate internă în partid. Parcă lumea politicii românești s-a întors pe dos, iar fantomele trecutului ies la iveală în dezbaterile publice, tulburând echilibrele tradiționale.

Concluzie: Alianța PSD — AUR marchează o schimbare profundă în felul în care se face politică în România după 1990. Această reconciliere cu dreapta radicală ar putea redefini echilibrul de putere și valorile partidului social-democrat, provocând dezbateri aprinse despre identitatea politică și evoluția scenei politice românești. Ion Iliescu, dacă ar privi acum, cu siguranță ar resimți această alianță ca o trădare a principiilor care au stat la baza carierei sale.

Articol realizat de Cătălin Tolontan