Ceva s-a rupt, dar nu regret multe

Ceva s-a rupt, dar nu regret multe Sursa poza: ExpressPress

În România, fotbalul n-a fost niciodată un sport pentru cei slabi de înger, dar vestea că Vasile Miriuță lasă Poli Iași pe tărâmurile Ligii a 2-a a lovit satul ca un fulger.

După ce Poli Iași a căzut pe scara ierarhică a fotbalului românesc, Vasile Miriuță și-a luat tălpășița și a pornit în căutarea onoarei și mândriei pierdute. „De când ne-au dat afară din Liga 1, a fost ca și cum cineva ne-a decojit coaja de lămâie de pe prăjitură,” a spus Vasile cu amărăciune, dându-le totuși asigurări fanilor că nu are mari regrete. Cine are nevoie de regrete când ai în rucsac suferință și trăiri intense, nu?

Antrenorul nostru, cunoscut și sub numele de „Vasilică Geniu’ de la Colțu' Terenului”, și-a recunoscut intenția de a părăsi corabia după ce Poli a primit un bilet cu destinația „Liga B”. Când a încercat să ne spună ceva despre „onoare și mândrie”, ne-a întrerupt Maria a lu' Frunză, că-i ieșise pâinea prea rumenă, și Vasile a oftat adânc. Până și găinile din ogradă s-au oprit din cotcodăcit, parcă în semn de respect pentru ultima sa partidă ca antrenor la Iași.

„Fotbalul fără trăiri intense e ca tuica fără foc, fără nici un rost,” a conchis Miriuță, setând un standard greu de atins pentru următorul antrenor, care va trebui să sudeze onoarea pierdută mai bine decât un argintar la nuntă de aur.

Ce ne rezervă viitorul? Asta numai oracolul satului poate ști. Până atunci, noi, ăștia din sat, ne vom ține de cancanuri ca de ulița plină cu zvonuri. Poate că Miriuță va ajunge pe la Stele sau poate că va porni un startup de ciorbe fierbinți pentru sufletele-fan. Oricum ar fi, noi suntem aici, cu urechile ciulite și farfuria pregătită.


Nea Lică

Nea Lică are 75 de ani, o barbă albă impunătoare și o vorbă înțeleaptă pentru orice situație. Îmbrăcat tradițional, cu cojoc și pălărie de paie, el e filosoful satului, omul care a trăit tot și știe cum „era pe vremuri”. Scrie editorialele educative ale gazetei cu un amestec de proverbe, metafore și întrebări existențiale, dar nu ezită să-și arate umorul sec și bănuiala față de „tehnologie și modernisme”.