Sursa poza: ExpressPress

Ce riscuri implică victoria PSD la moțiunea de astăzi și de ce anticipatele devin o variantă tot mai plauzibilă

În politica românească, deciziile nu sunt niciodată simple acte iraționale, ci mai degrabă rezultatul unor calcule privind costurile și beneficiile, fie pe termen scurt, fie pe termen lung. În acest context, Partidul Social Democrat pare că adoptă o strategie rațională doar pe termen foarte scurt, însă pe termen mediu și lung, lipsa unei viziuni coerente devine evidentă. Aceasta este concluzia analistului George Jiglău, doctor în științe politice la Universitatea Babeș-Bolyai, într-un amplu material publicat recent.

Obiectivele pe termen scurt ale PSD și prețul iminent

În prima fază, PSD pare aproape de a-și îndeplini ținta principală: îndepărtarea lui Ilie Bolojan de la conducerea guvernului. Această manevră are ca scop și forțarea Partidului Național Liberal de a se dezice de Bolojan, revenind astfel la relația de colaborare stabilă dintre PSD și PNL din perioada Ciucă-Ciolacu, sprijinită cel mai probabil de UDMR și fără interferența USR. Dacă liberalii nu cedează, PSD se va afla într-o alianță necesară, dar incomodă cu AUR, fapt ce va complica imaginea partidului pe termen lung și ar putea perpetua un nivel scăzut de încredere similar celui înainte de toamna anului 2024.

Cel mai important cost pe care PSD și-l asumă este afectarea imaginii reputaționale. După criza electorală din 2024-2025 și în contextul ascensiunii AUR, PSD reușise să devină un actor politic mai acceptabil pentru o parte a publicului care îl respingea constant de decenii. Deși nu era adorat, alesese o poziție pro-europeană, fiind văzut drept un rău necesar în fața radicalizării naționaliste. Colaborarea cu AUR, însă, subminează acest progres, alunecând partidul într-o zonă politică mai ambiguă. Dacă până acum PSD era văzut ca un element care putea izola AUR, ieșirea din guvern și inițierea moțiunii alături de partidul ultranaționalist anulează această percepție, iar distincția între colaborare tehnică și politică devine tot mai greu de susținut public.

Risc major în raportul de forțe PSD – AUR

Un alt risc important este dezechilibrul în raportul de putere dintre PSD și AUR. În actualul Parlament, PSD are avantajul statutului de partid mare, cu o structură solidă și experiență îndelungată. Totodată, AUR câștigă teren în mod dinamic, fiind corect poziționat ca principal protest antisistem, întrucât sistemul include și pe PSD. Pentru PSD, alianța cu AUR aduce pagube importante de identitate și credibilitate, pe când pentru AUR această colaborare înseamnă recunoaștere și influență reală asupra formării guvernelor. În termeni simbolici, asta înseamnă că PSD se transformă din lider de facto în partener subaltern.

Situația se complică dacă PNL, USR și UDMR refuză să sprijine o guvernare cu PSD după căderea cabinetului Bolojan. În cazul unui astfel de „front anti-PSD”, opțiunile partidului vor fi limitate, iar statutul său european va fi grav afectat. La nivel european, Partidul Socialiștilor Europeni a pledat pentru un „cordon sanitar” față de forțele ultraconservatoare, cerând clar o opțiune pro-europeană, poziție care devine dificil de menținut pentru PSD în contextul colaborării cu AUR. Mai mult, odată cu preluarea conducerii interne de către Sorin Grindeanu, partidul a abandonat identitatea „progresistă” și s-a orientat spre valori conservatoare, accent care contravine evident profilului internațional al Socialiștilor Europeni.

Rolul președintelui Nicușor Dan și posibilele crize instituționale

În cazul trecerii moțiunii de cenzură, rolul președintelui Nicușor Dan va deveni crucial. Constituția prevede desemnarea unui prim-ministru în urma consultărilor cu forțele politice majoritare. Dacă PSD și AUR vor propune un premier comun, președintele poate accepta sau respinge această candidatură. Refuzul ar putea fi contestat pe motivul încălcării regulilor majorității parlamentare, iar conflictul s-ar putea muta la Curtea Constituțională, la fel ca în precedentul Iohannis-Orban din 2021. Există și amenințarea unei posibile suspendări a președintelui, dar și acest gest ar avea limitări, dat fiind că interimatul ar urma să fie asigurat de un liberal, ceea ce nu ar avantaja susținătorii moțiunii.

Dacă președintele decide să accepte un alt premier decât Ilie Bolojan, iar PNL renunță la poziția sa actuală, ar putea reveni o colaborare PSD-PNL, dar cu costuri politice mari pentru ambele partide.

Când anticipatele devin o opțiune realistă

Deși România discută frecvent despre alegeri anticipate în momente de criză, acestea nu au fost niciodată în final organizate. Totuși, probabilitatea unui astfel de scenariu crește dacă președintele refuză propunerea PSD-AUR, dacă PNL nu renunță la Bolojan, iar USR și UDMR susțin frontul anti-PSD. Dacă PSD nu poate construi o nouă majoritate parlamentară, alegerile anticipate se conturează ca o soluție inevitabilă.

În acest caz, electoratul ar putea „pedepsi” vinovații crizei, iar principalul purtător al acestei „vinovății” ar fi PSD. Un pericol real este însă evoluția AUR, care conform sondajelor, ar putea obține un scor electoral mult mai ridicat, ceea ce complică și mai mult miza politică.

Reconfigurarea pe termen lung a scenei politice

Criza actuală impune o schimbare fundamentală în structura politică românească. Dacă până în 2020 competiția se desfășura în jurul clivajului PSD versus anti-PSD, intrarea AUR în Parlament a bulversat această ordine. Acum, se conturează un nou clivaj între un front pro-european instituțional și un segment naționalist-populist, radical și anti-sistem.

În acest context, PSD a avut o oportunitate rară de a se plasa temporar în tabăra pro-europeană, ca alternativă rezonabilă față de AUR. Însă apropierea de AUR compromite această poziție, pentru că partidul nu recuperează electoratul radicalizat, ci pierde susținerea electoratului pro-european.

Viitorul coaliției PSD-PNL și poziția PNL devin decisive în această reașezare. Dacă PNL susține linia pro-europeană împreună cu USR și UDMR, PSD va rămâne izolat între un AUR legitim și frontul democrat. Dacă însă PNL cedează, întreaga arhitectură politică va trebui regândită, cu riscuri majore pentru vechile partide.

Un precedent istoric cu implicații actuale

Situația actuală îi amintește observatorului de anii 2004 și 2009, când Traian Băsescu a provocat o ruptură majoră în PSD, instalând guverne alternative și fragmentând structura partidului. PSD se află acum într-un moment dificil, în care o parte dintre membrii săi ar putea să susțină revenirea la o guvernare pro-europeană, iar alții s-ar putea orienta cu hotărâre către dreapta ultraconservatoare.

Toate aceste elemente evidențiază fragilitatea rațiunii strategice a PSD în acest moment. Partidul a declanșat o criză, dar nu dispune de instrumentele necesare pentru a controla efectele sale politice și instituționale pe termen mediu și lung. Tensiunea între opțiunile pro-europene și alianța controversată cu AUR riscă să afecteze decisiv destinul partidului în anii care urmează.