Sursa poza: ExpressPress

Cătălin Hîldan, pe cale să devină star internațional înainte de tragedia din Oltenița: „Giovanni Becali i-a recomandat cursuri de italiană”

Când norocul dă cu pumnul în masă, dar viața răstoarnă masa cu totul, povestea devine una dintre acele amintiri amare care circulă la gura focului în serile de iarnă, la noi în sat.

S-a aflat că înainte de nefericita tragedie de la Oltenița, celebrul nostru fotbalist, Cătălin Hîldan, era pe punctul de a-și face bagajele, nu pentru o drumeție la Vulcanii Noroioși, ci pentru un transfer de zile mari, tocmai în Franța sau Italia, unde să-l vadă și să-l aprecieze și francezii și italienii, nu doar fudulii din centrul satului nostru!

Un pas mic pentru Hîldan, un salt uriaș pentru fotbalul românesc?

Din surse pe care nu le putem numi (așa s-a cerut la crâșmă ca să nu dăm de bucluc), am aflat că Giovanni Becali, marele vrăjitor al transferurilor incrustate cu sclipici internațional, i-ar fi spus în glumă lui Hîldan să se apuce serios de italiană. „N-ar fi rău să știi să ceri pizza unde mergi”, ar fi zis Giovanni, dar cine știe, poate se gândea la alte contracte cu pastă și sos.

Se zvonește că mari cluburi din țările cu pantofi de calitate erau deja cu ochii pe Hîldan, iar agenți cu gulere apretate abia așteptau să negocieze salarii cât tărăboiul de mare.

Destinul în ghete de fotbal și face-totul

Ce ironie a soartei să te afli chiar la marginea unui succes grandios, doar ca să fii adus brusc înapoi la realitate. Tragedia din Oltenița a rupt nu doar lumea fotbalului, ci și inimile multor fani care visau că echipa noastră putea ieși din sapa de lemn și să urce direct pe bolta Champions League, cu Hîldan pe post de căpitan înfricoșător, genul care să le zică italienilor „ora de pizza s-a încheiat”.

Deci, să ținem minte povața asta: când pare că ne așteaptă norocul la cotitură, să avem grijă să nu fie doar o altă curbă periculoasă pe drumul intenționalilor ratate. Iar dacă mai auziți la crâșmă chestii picante, nu uitați să treceți și pe la mine, căci stând în post și ascultând oamenii, poate dăm de vreo altă poveste de demult, care să ne facă să zâmbim cu amar și să ne mai întoarcem un pic spre vremurile acelea. Că doar știm noi cum e viața, când îți dă, apoi îți mai și ia.