Când Bărbăția și Prudenta Se Împiedică: O Tragedie Rurală în Trei Acte

Ah, dragi cititori, ce vremuri trăim! Cum zicea bunica mea: “Nici mâțele nu mai miaună decente!” Așa a pățit și un tânăr de la noi, care ne-a demonstrat că gesturile altruiste au uneori finaluri mai amare decât gheara unei pisici pe un pulover nou. Priviți și învățați cum un suflet curajos a ajuns subiect de șuetă și lacrimă la birtul din colț, după ce a încercat să potolească năravurile unui grup de puțoaice supărate.

Cronica unui Sfârșit Anunțat - Prin Gura Sătencuristului

Ionel, om cu suflet mare, dar cu noroc mic cât o vertebră de melc pe o uliță prăfuită, și-a încercat puterile nu într-o luptă cu ursul, ci între doi juni care-și măsurau mușchii de carton pe drumul mare. Cum a văzut cațavencii de la birtul “La Cocoș de Aur”, Ionel s-a avântat să aducă pace, dar a ajuns să îmbrățișeze pământul mai repede decât cântatul cocoșului de dimineață.

Martorii oculari, adică toți cinci săteni care au pus mână de la mână pentru lumânări, spun că era o ceartă cum îți pui război cu țânțarul - mică dar cu pofte mari. Ionel a sărit, zicând că “n-are rost, măre, să ne tragem de plete ca babele la coasă”, și înainte să își dea seama, a primit o îmbrățișare mortală... cu un prieten metalic și tăios.

Ce Spun Găinile, Politicienii și Restul Satului

Gânduri și rugăciuni au adus băbuțele noastre care știe că un eveniment ca acesta se prinde de sat ca plasturele de genunchiul copilăriei. Totuși, băieții mai cu minte de pe scară zic că, poate, Ionel ar fi trebuit să se țină mai degrabă de bârfe la birt, nu de despartit puștanii, că rușine la tineret găsești mai greu ca botoș în dulceata de prune.

Politicienii din orașul apropiat deja au început să ofere promisiuni mărețe despre "zone de siguranță". Câțiva mai sceptici ar putea spune că Ionel a devenit deja eroul nostru local, dar și o piatră de temelie pentru următoarea campanie electorală.

În loc de Încheiere

Ca la noi, la nimeni! Povestea lui Ionel e una de povestit nepoților când se lasă zăduf de vară și bâțâim norii cu povești despre curaj și ghinion. Așa că, dacă te apuci de o faptă bună, ia-ți și-o cască... sau măcar o carte groasă să-ți aperi sufletul, căci viața la sat nu-i nici pe departe o șezătoare liniștită.