Sursa poza: ExpressPress

Pe data de 18 mai 1388, voievodul Mircea cel Bătrân consemna unul dintre cele mai importante momente din istoria spirituală a Țării Românești: sfințirea bisericii mari a Mănăstirii Cozia. Conform hrisoavelor vremii, domnitorul mărturisea: „...a binevoit domnia mea să ridic din temelie o mănăstire la locul numit Călimănești pe Olt, care a fost înainte satul boierului domniei mele Nan Udobă.” Această ctitorie remarcabilă avea să devină un simbol peren al credinței și culturii românești.

Numele Cozia își trage originea de la cuvântul peceneg-cumanian „coz”, semnificând „nuc”. Astfel, locul a căpătat în timp denumirea de Cozia, reflectând o legătură profundă cu istoria și tradițiile vechi ale acestui ținut. Biserica a fost bogat împodobită la interior în perioada 1390-1391, aducând un plus de frumusețe și solemnitate construcției.

Mircea cel Bătrân s-a dovedit a fi un protector devotat al mănăstirii, evoluția sa fiind mereu în atenția sa. El a consolidat proprietățile mănăstirii prin acordarea de moșii și sate, asigurând astfel o bază economică stabilă. Printre drepturile acordate se număra și exploatarea sării de la Ocnele Mari, o resursă importantă în acele vremuri.

Renovările și extinderile mănăstirii au continuat de-a lungul secolelor. În timpul lui Neagoe Basarab, a fost construită o fântână care i-a purtat numele și s-a refăcut pictura bisericii. Mai târziu, în perioada domniei lui Constantin Brâncoveanu, pridvorul bisericii a fost adăugat în stilul distinctiv brâncovenesc, împreună cu alte clădiri precum chiliile cu ceardacuri.

Secolul al XIX-lea a adus noi transformări sub domnia lui Gheorghe Bibescu și Barbu Știrbei, care au reconstruit o parte din clădirile mănăstirii și au adăugat pavilioane ce serveau drept reședințe de vară. Mănăstirea Cozia nu a fost doar un loc de rugăciune, ci a înflorit și ca un centru de educație și cultură. Documente din 1415 atestă că aici funcționa o „școală mănăstirească”, evidențiind implicarea sa în formarea culturală a generațiilor de călugări.

Poezia românească își are și ea un loc special la Cozia. Poetul Grigore Alexandrescu, în „Cerdacul lui Mircea”, a creat faimoasa poezie „Umbra lui Mircea la Cozia” în vara lui 1842, inspirat de farmecul locului.

În secolul XX, biserica mare a mănăstirii a trecut printr-o restaurare majoră între anii 1958-1962, consolidându-se încă o dată poziția sa ca emblemă a patrimoniului național.

Ansamblul Mănăstirii Cozia este format din mai multe edificii semnificative, fiecare cu istoria și importanța sa. Include Biserica mare cu hramul „Sfânta Treime”, paraclisele „Adormirea Maicii Domnului” și „Duminica Tuturor Sfinților”, alături de bolnița „Sfinții Apostoli”.

Construind legături între trecutul glorios și prezentul vibrant, Mănăstirea Cozia rămâne un mărturisitor tăcut al istoriei tumultoase și spiritualității profunde, atrăgând în continuare vizitatori și pelerini deopotrivă. Aceasta este nu doar un monument de arhitectură, ci și un sanctuar al istoriei și culturii românești.