A dragi mei, când credeam că viața la țară e grea, aflăm povești din „vest” care te lasă cu ochii cât cepele. Un român plecat să-și rupă spatele prin alte zări, cu speranța că va aduce un trai mai bun acasă, iese la rampă și ne povestește DURERILE unui muncitor de „afară”. Încă un caz dintre multele care se tot adună și-n care românii spun că mai degrabă au devenit sclavii Europei, nu cetățeni cu drepturi.
Numărul compatrioților care-și pun bocceluța în spinare și visează la o bucată de pâine mai grasă peste hotare crește încontinuu. Sunt tot mai mulți care se aventurează în țări străine, fie pentru un salariu decent, fie să trimită bani familiei rămasă acasă. Dar ce se întâmplă cu adevărat acolo? „Am muncit până am simțit că mă descompun”, mărturisește un conațional.
Mulți români, în loc să găsească respect și condiții omenești, se trezesc în situații aproape lipsite de demnitate, cu ore nenumărate, salarii ce abia le acoperă traiul zilnic și șefi care îi tratează ca pe niște unelte, nu ca pe oameni. „Suntem sclavii Europei, nu vedem altceva decât muncă fără sfârșit și promisiuni ce nu se împlinesc”, spune bărbatul transpirat și obosit, cu dorul de casă în glas.
Poveștile despre gânduri de întoarcere, despre regrete și sacrificii sunt la ordinea zilei printre cei plecați. Deși este greu, mulți încă speră într-un viitor mai bun și chiar caută soluții să-i aducă pe cei dragi lângă ei, aici, prin țară.
Și cu toate astea, România continuă să piardă ani de zestre de om. Dar cine știe, poate la următorul țăran plecat în lume ne trezim cu o altă declamație sclipitoare… sau, cine știe, cu un plan miraculos de întoarcere!
Până atunci, ținem pumnii și „spor la muncă” – dar și la revenirea românilor acasă, că viața-i frumoasă și pe la noi, dacă știm să o pretăm!
