Sursa poza: ExpressPress

Urșii habituați – Necesitatea definirii oficiale și a unui cadru tehnic de intervenție și reglementare

Introducere

Specia Ursus arctos arctos, cunoscută drept ursul brun, joacă un rol esențial în ecosistemele montane, deluroase și depresionare din România, contribuind la echilibrul trofic și la menținerea sănătății mediului înconjurător. Totuși, în ultimele două decenii, interferențele repetate cu factorul uman au modificat comportamentul unei părți a populației, fenomen recunoscut în literatura de specialitate sub denumirea de „habituare”.

Acest articol evidențiază necesitatea definirii oficiale a categoriei „urșilor habituați”, pentru a facilita crearea unui cadru legal clar și eficient, dar și pentru a fundamenta politici adecvate de management faunistic.

Ce este habituarea și de ce este importantă?

Habituarea este procesul prin care un urs brun își pierde răspunsul comportamental natural de evitare a omului, manifestând un comportament deviant prin accesarea repetată a surselor artificiale de hrană. Aceste resurse de hrană includ deșeurile menajere, culturi agricole, gospodării și hrănirea intenționată de către oameni. Fenomenul a crescut în mod îngrijorător, mai ales în zonele turistice montane sau periurbane, unde prezența omului este constantă.

Din punct de vedere ecologic, habituarea modifică structura demografică a urșilor, cu impact negativ asupra ritmului somnului de iarnă, cu afectarea unităților reproductive (femele cu pui) și a urșilor tineri. Comportamentul deviant se transmite prin învățare socială, ceea ce duce la o creștere artificială a ratelor de supraviețuire în rândul juvenililor și subadulților, dar și la riscul apariției unei subpopulații semi-sălbatice dependente de om, cu potențiale consecințe grave asupra conservării speciei.

De ce este necesară o definiție oficială?

Creșterea frecvenței interacțiunilor dintre oameni și urșii habituați impune definirea clară a acestei categorii. Fără o definiție precisă, este dificil să se conceapă și să implementeze un sistem unitar de prevenție, intervenție și educație la nivel comunitar. Actuala gestionare a urșilor habituați este fragmentată și neeficientă, iar lipsa cadrului juridic clar face ca riscurile pentru oameni și pentru animale să persiste.

Definiția urșilor habituați în România

Un urs habituat este un individ al speciei Ursus arctos arctos care, ca urmare a contactelor repetate și necontrolate cu omul și a hrănirii frecvente din surse antropice, dezvoltă un comportament deviant. Acest comportament se caracterizează prin pierderea reacției naturale de evitare a oamenilor și implică riscuri semnificative pentru integritatea persoanelor și a bunurilor materiale.

Este important să facem diferența între urșii care accesează ocazional surse antropice de hrană, dar care răspund prompt la stimuli de desprindere, și cei care manifestă un comportament consolidat, pe termen lung, caz în care vorbim despre urși habituați.

Etapele habituării la urși

Procesul de habituare se desfășoară în mai multe faze distincte:

1. Etapa de explorare (inițiere): Ursul, de obicei juvenil, detectează mirosurile și sunetele asociate prezenței umane și se apropie precaut. Vizitele sunt rare, nocturne, iar animalul este vigilent. Această fază este crucială pentru prevenție, dar adesea neglijată.

2. Etapa de condiționare pozitivă (învățare): Punctul în care urșii realizează o legătură clară între prezența oamenilor și hrana ușor accesibilă. Comportamentul devine previzibil, iar ursul vizitează zilnic aceleași locuri, devine activ și pe timpul zilei, chiar în zone cu trafic uman intens.

3. Etapa de familiarizare (toleranță): Ursul își micșorează distanța față de oameni și infrastructuri, folosind regulat zone antropice ca sursă de hrană. Interacțiunile directe sunt rare, însă apar pagube materiale, precum răscolirea pubelelor sau distrugerea grădinilor.

4. Etapa de asumare teritorială (dominare): Urșii habituati încep să își apere teritoriile cu resurse, alungând urșii nehabituați. Comportamentul agresiv se intensifică dacă accesul la hrană este restricționat. Această etapă este asociată cu incidente grave: distrugeri de bunuri, pătrunderea în locuințe și accidente rutiere frecvente.

5. Etapa conflictuală ireversibilă (problemă majoră): Ursul își pierde frica complet de oameni, este activ ziua, se comportă agresiv și devine rezistent la metodele de îndepărtare. Majoritatea acestor urși nu pot fi reabilitați, iar singurele soluții implică relocare forțată sau eutanasie, în conformitate cu standardele IUCN și EAZA.

Concluzii și perspective pentru coabitare

Pentru a asigura o conviețuire sigură și durabilă între oameni și ursul brun, este vital să găsim un echilibru între nevoile de siguranță umană și cele de conservare a speciei. Prioritar este să menținem interacțiunile la un nivel minim, reducând astfel efectele negative asupra ambelor părți.

În acest sens, definirea clară a urșilor habituați și implementarea unui cadru tehnic coerent de intervenție și reglementare reprezintă pași fundamentali pentru un management eficient și responsabil.

Data: 1 octombrie 2025
Autor: Ramon JURJ
Cercetător științific – CSIII / INCDS Marin Drăcea – Secția Cinegetică Brașov
Expert faună, coordonator plan național de conservare a ursului brun

Referințe și resurse principale

• Proiectul Național de acțiune pentru conservarea ursului brun din România (IPA Urs, 2022-2025)
• Conferința internațională IBA – Canada, 2024
• LIFE FOR BEAR – Conservarea ursului brun (2014-2021)
• Rapoarte Fundația Carpați privind conflictele om-urs (2015-2021)
• Ghiduri IUCN pentru managementul conflictelor cu urșii
• Legislația națională privind protecția faunei și măsurile imediate de intervenție (OUG 81/2021, Legea 407/2006)
• Studii și publicații internaționale privind comportamentul și gestionarea urșilor habituați

Prin sprijinul științific și aplicarea riguroasă a acestor principii, România poate asigura atât siguranța cetățenilor, cât și conservarea durabilă a ursului brun – o emblemă a biodiversității Carpaților.