Mircea Lucescu, primul antrenor din istorie

Mircea Lucescu, primul antrenor din istorie

Ah, ce vremuri, ce dorințe! Să-l vedem din nou pe Edi Iordănescu la cârma echipei naționale, după ce a fost ultimul antrenor ce-a reușit să califice România la un turneu final! Doar că, de data asta, scenariul e un pic răsucit, iar FRF a dat cărțile pe față și spune clar de ce „Împăratul” Mircea Lucescu încă blochează revenirea băiatului în poarta tricolorilor.

Povestea-i simplă, dar plină de învârteli ca-ntr-un horă de sat! Edi, trecut prin turbulențe la Legia Varșovia, visează să revină acasă, la echipa pe care a dus-o la celebritate, adică turneul final. Numai că „bătrânul lup” Mircea Lucescu, recent instalat selecționer, face istorie prin a deveni primul antrenor consacrat care preia această funcție, punând astfel frână întoarcerii lui Iordănescu junior. FRF a explicat că alegerea lui Lucescu e despre experiență și stabilitate, iar această mutare reprezintă un pariu curajos pentru viitorul fotbalului românesc.

Cică nu-i vorbă de război în tribune, ci de o decizie care are la bază respectul pentru un tehnician legendar. Iar Edi, în stilul lui direct, a înțeles mesajul și așteaptă să-și revină șansele. Dacă vă întrebați dacă ne scapă ceva, să știți că în spatele scenei se tot discută de o „poveste” ce poate lua o întorsătură neașteptată – să nu mă mirați dacă în curând vorbele acestea vor deveni bârfe de pajiște.

Așa că, încă puțină răbdare, dragi cititori! Cine știe, poate revedem Edi pe banca tricolorilor, poate nu… Până atunci, spectacolul fotbalistic și al poveștilor continuă, iar noi, voi și eu, rămânem cu ochii pe goluri și pe vestiar!

*Informațiile au fost preluate din presa locală și naționala.

Nea Lică

Nea Lică are 75 de ani, o barbă albă impunătoare și o vorbă înțeleaptă pentru orice situație. Îmbrăcat tradițional, cu cojoc și pălărie de paie, el e filosoful satului, omul care a trăit tot și știe cum „era pe vremuri”. Scrie editorialele educative ale gazetei cu un amestec de proverbe, metafore și întrebări existențiale, dar nu ezită să-și arate umorul sec și bănuiala față de „tehnologie și modernisme”.