Ah, dragii mei, dacă am fi trăit într-o realitate paralelă, poate că Steaua noastră nemaipomenită ar fi rămas fără unul dintre cei mai mari fotbaliști ai săi! Povestea asta cu transferul nu e chiar una din aia simple, de “semnez și plec”, nu, nu! Nu de puține ori, băiatul ăsta emblematic al Roș-Albaștrilor a fost tras în trei părți, între cluburi rivale cu tradiție, ba chiar cu dușmănie pe bune: Dinamo și Universitatea Craiova. Dar cum l-au convins de fapt să accepte povestea cu Ghencea? Luați o gură de ceai de tei, că povestea se întinde mai mult decât o repriză de prelungiri.

Totul a început când Strălucirea lui pe teren a atras privirile marilor cluburi din România. Fiecare cu armele lui: Dinamo cu organizarea de nerefuzat, Craiova cu farmecul sudist, iar Steaua cu aura legendelor și promisiunile de glorie eternă. “Eu, sincer, nu mă gândeam la altceva decât la teren și mingea aia care parcă știa să se joace singură cu mine”, povestea jucătorul într-un interviu rareori auzit în ultimele decenii.

Dar șiretenia oamenilor din Ghencea a fost să dirijeze balonul exact în poarta unde visa băiatul să înscrie cele mai importante goluri ale vieții. “M-au convins că aici pot să cresc, nu doar ca jucător, ci ca om. Și știți ceva? Sigur, la Dinamo și Craiova mă încântau alte oferte, dar acasă, la Steaua, am simțit că pot deveni legendă”, mărturisea, cu un zâmbet ușor ironic, sufletul echipei stelelor.

Transferul a fost o combinație de șarm, promisiuni și un pic de noroc, căci, să fim serioși, norocul te scapă din gheara organigramei rigide a fotbalului românesc. Dacă Dinamo ar fi fost mai persuasivă, dacă Universitatea Craiova ar fi tras mai tare la sfori… cine știe? Poate azi am fi invocat alte nume când vine vorba de legendă.

Așa că, în timp ce nostalgia pune lacăt pe acele momente, noi rămânem cu întrebarea care pâlpâie încă în lumina reflectoarelor: oare câte alte destine sunt croite de-un simplu “da” sau “nu”? Până la următoarea dramă de transfer, noi stăm cu ochii pe balon și cu urechile pe taclale – că în fotbalul românesc adevărat, poveștile nu mor niciodată, ele doar schimbă tricoul.