Tocmai când credeai că durerea nu poate fi mai mare, iată că viața le mai trimite și semne „divine” celor rămași în urmă. A trecut o lună de când Horia Moculescu, omul cu fața plină de melodii și suflet cu licăr de artist, a părăsit această lume, lăsând în urmă un gol uriaș, o tristețe ce nici o horă de sat nu poate alina. Dar cel mai frânt de durere pare să fie chiar fiica lui, Nidia Moculescu.
Nidia, chiar dacă încearcă din răsputeri să-și „adune sufletul” și să meargă mai departe, spune că acolo, în miezul nopții, tatăl ei chiar i-a dat un semnal – un vis. „L-am visat,” a mărturisit ea, ochii încă umezi de emoție. Nu a fost un vis oarecare, ci unul care i-a adus liniște și o înțelegere că, poate, de acolo de sus, Horia îi veghează fiece pas.
Toată povestea asta nu este doar o simplă întâmplare ci un fel de „scrisoare de dincolo” care luminează drumurile întunecate ale celor care rămân în urmă. Nidia simte că asta e mesajul tatălui ei – să continue să trăiască cu bucurie și să păstreze amintirea lui vie în inima fiecărui cântec.
Pe sat și prin mahalalele de suflet ale muzicii, se știe că astfel de semne vin parcă să spună: „Nu sunteți singuri!” Și dacă tot s-a ivit acest miracol, nu putem decât să așteptăm cu interes următorul capitol din saga familiei Moculescu. Până atunci, să ne învârtim în horă și să-i cântăm în minte, cu glas de copil, că mana cerească există, iar visul Nidiei e dovada vie.
Așa că, dragi cititori, țineți ochii deschiși și inimile larg deschise – pe aici, în lumea noastră, niciodată nu știi când vine un semn „de sus” care să-ți schimbe viața. Cine știe ce-o fi visat și Horică, acolo, în lăcașurile fără timp? Noi urmărim cu sufletul la gură…
