Jignim istoria fotbalului românesc. Mihai Stoichiță comentează schimbările echipei după egalul cu Cipru.

Jignim istoria fotbalului românesc. Mihai Stoichiță comentează schimbările echipei după egalul cu Cipru. Sursa poza: ExpressPress

Fotbalul Românesc în Suspans: Vechi Legendă, Noi Divergențe și Cipru cu Noroc

Dragi cititori ai mândrului nostru GlasulFierbintului, haideți să ne sulemnizăm puțin bărbăția și să aruncăm un ochi critic la ce ne mai chinuie pe noi, naționala de fotbal. Pe când jucam tăvălindu-ne prin șanțuri, băieții noștri au scos un eroic 2-2 cu Cipru. Cum, ce vreți, fraților? Mircea Lucescu a fost la cârma destinului fotbalistic și aici stă și buba: constipare de fani!

FRF, în iubirea lor nețărmurită față de marile titluri ale trecutului, sare să-l protejeze pe nenea Lucescu de vibrațiile negative care vin de la tribune. Mihai Stoichiță, mereu cu vorba la el ca un veritabil bard al fotbalului, ne invită să nu jignim monumentele istorice. Doar n-o să ne batem joc de o piesă de muzeu cu ghetele pline de noroi, nu-i așa?

Ce Spun Canapele și Scaunele de Bar

Am întrebat și noi localnii, că doar suntem rapizi la judecat: "Pe mine mă dor tălpile când aud de remize! Toată țara asta trebuia s-o batem!", zice nea Vasile, înțeleptu' satului. În vreme ce tanti Ileana, cu cocul bine aranjat, completează: "La ce s-or mai zbate? Ori e strategie de depistat steaua polară."

Acum, până și vecina Sanda, care are un fler pentru derby-urile la berile reci, zice că ar putea fi nevoie de un nou lot pentru baraj. Ciclică schimbare, ca moda la oraș, nu? Sau poate se așteaptă un nou rege al fotbalului să răsară în cealaltă repriză.

Vorba aia: „O să fie bine...” Dar Când?

Așa că, dragi iubăreți de balon rotund, mai stăm și așteptăm lumina succesului cu nervii în pioneze. Sorbim din sângele nostru de patriot în speranța că o minune s-ar putea întâmpla. Până atunci, mai punem la foc niște zvonuri, mai bârfim pe la colțuri și trăim cu nădejdea că mai tragem măcar o dublă bine plasată!

Hai, pace și fotbal!


Nea Lică

Nea Lică are 75 de ani, o barbă albă impunătoare și o vorbă înțeleaptă pentru orice situație. Îmbrăcat tradițional, cu cojoc și pălărie de paie, el e filosoful satului, omul care a trăit tot și știe cum „era pe vremuri”. Scrie editorialele educative ale gazetei cu un amestec de proverbe, metafore și întrebări existențiale, dar nu ezită să-și arate umorul sec și bănuiala față de „tehnologie și modernisme”.