Sursa poza: ExpressPress

Astăzi, 5 mai, creștinii ortodocși îi comemorează pe Sfânta Mare Muceniță Irina și pe Sfântul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou, două figuri iconice ale creștinismului timpuriu și medieval, ale căror vieți și suferințe au rămas un izvor de inspirație și evlavie pentru credincioși de-a lungul secolelor.

Sfânta Irina: De la Penelope la Mare Muceniță

Născută în cetatea Maghedon, Sfânta Irina a fost inițial cunoscută sub numele de Penelope. Fiică unică a regelui Liciniu, ea a avut parte de o educație remarcabilă pentru acele vremuri, fiind închisă de tatăl ei într-un turn, alături de 13 fecioare, o învățătoare numită Caria și un bătrân înțelept, Apelian. Pe parcursul tinereții sale, destinul i-a fost schimbat de o apariție divină. Într-o noapte, un înger al Domnului i-a apărut în vis, prevestindu-i că numele ei va fi schimbat în Irina, care înseamnă „pace”, și că va deveni un stâlp al credinței creștine.

Aflând despre creștinism de la bătrânul Apelian, Irina a fost botezată de Sfântul Timotei, ucenicul Apostolului Pavel. Convertirea ei la creștinism l-a înfuriat pe tatăl său, care a decis să o supună la chinuri groaznice. Cu toate acestea, prin miracolele divine, Irina a reușit să-l convertească pe Liciniu și a îndurat cu stoicism torturile crude impuse de împărați ca Sedechia și Sapor.

Una dintre cele mai uimitoare demonstrații ale credinței sale a avut loc când a fost aruncată într-o groapă plină cu șerpi și scorpioni. Prin protecția îngerului Domnului, a rămas nevătămată. De fiecare dată când a fost supusă torturilor, fie că era tăiată cu fierăstrăul sau înecată sub o moară, ea a ieșit nevătămată, făcând ca multe suflete să se întoarcă la Hristos.

Viața Eroică a Sfântului Efrem cel Nou

Efrem cel Nou s-a născut la 14 septembrie 1384 în Trikala, Grecia, sub numele de Constantin. După ce a rămas orfan de tată, Efrem a crescut sub tutela mamei sale, alături de cei șapte frați ai săi. În acele vremuri de restriște, otomanii ocupaseră regiunea și forțau tinerii să abandoneze creștinismul pentru a deveni ieniceri.

Pentru a evita acest destin, Efrem s-a retras la Mănăstirea Buna Vestire de la Muntele Neprihăniților, unde și-a dedicat viața iubirii față de Hristos. A trăit în nevoință și smerenie timp de 27 de ani, fiind hirotonit preot și devenind un model de sfințenie și puritate.

În 1424, otomanii au atacat mănăstirea, ucigându-i pe toți călugării, însă Efrem a scăpat inițial. Cu toate acestea, în anul următor, a fost capturat și torturat vreme de opt luni și jumătate pentru a renunța la credința sa. A sfârșit în martiriu la 5 mai 1425, prin răstignire pe un dud și după alte chinuri de neimaginat, reușind să își păstreze credința până la sfârșit.

Descoperirea Moaștelor și Canonizarea

În mod miraculos, la mijlocul secolului XX, moaștele Sfântului Efrem au fost găsite îmbrăcate în straie monahale, fiind intacte. De atunci, numeroase minuni au fost atribuite mijlocirii sale, făcându-l cunoscut în întreaga lume creștină drept grabnic ajutător și tămăduitor.

Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului l-a canonizat oficial în rândul sfinților ortodocși în 2011, consacrându-i ziua de prăznuire la 5 mai.

Pe măsură ce îi pomenim pe acești doi mari sfinți, să ne amintim de curajul și dedicarea lor față de credință, având nădejde că, prin ei, vom găsi sprijin în drumul nostru spiritual.