Sursa poza: ExpressPress

Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, dezvăluie cauzele ruperii dintre Nicuşor Dan şi Ludovic Orban: „Conflictele apar când consilierii îşi asumă și logici de campanie”

Ruptura „amiabilă” care a survenit între primarul Capitalei, Nicuşor Dan, și fostul său consilier prezidențial, Ludovic Orban, continuă să stârnească discuții aprinse în spațiul public, în condițiile în care motivele oficiale ale încheierii colaborării nu au fost făcute publice. Într-un amplu editorial apărut în „Revista Cultura”, Remus Pricopie, rectorul SNSPA, oferă o analiză clarificatoare asupra acestei situaţii, din perspectivă instituțională, explicând de ce astfel de situații tulburi apar adesea în administrațiile prezidențiale și de ce rolul consilierului prezidențial este adeseori înțeles eronat.

O funcție cu multiple fațete, frecvent interpretată greșit

Pricopie subliniază că datele disponibile în presa românească sunt insuficiente pentru a trage un diagnostic precis asupra motivelor care au condus la încetarea colaborării dintre Dan și Orban. Totuși, rectorul consideră utilă o reflecție asupra cadrului în care se desfășoară relațiile dintre un președinte și consilierii săi.

Funcția de consilier prezidențial, după cum argumentează Pricopie, este una complexă și delicată. În mod paradoxal, atât publicul larg, cât și uneori chiar cei care ocupă aceste poziții au o înțelegere superficială sau greșită a rolului. „Demiterea «amiabilă» a lui Ludovic Orban, după numai o lună în echipa de la Cotroceni, reprezintă una dintre marile surprize politice ale zilelor noastre. Relația dintre Nicuşor Dan și Orban părea solidă și bazată pe încredere, dat fiind sprijinul constant oferit de Orban în 2020 și 2025”, notează rectorul.

De ce plecarea bruscă a lui Orban provoacă confuzie

Separarea neașteptată a celor doi a generat întrebări, speculații și interpretări deseori marcate de interese partizane. Totodată, în lipsa unor explicații concrete, „orice concluzie ar rămâne una superficială”, avertizează Pricopie.

Un aspect fundamental al editorialului său este accentul pus pe înțelegerea greșită a funcției de consilier prezidențial în România. Deseori, această poziție este confundată fie cu o funcție cu prerogative executive, fie cu un rol exclusiv politic. Adevărul, susține profesorul, este că atribuțiile consilierului sunt limitate strict de mandatul acordat de președinte și că acestea nu includ prerogative independente.

Consilierul nu dispune de putere executivă, nu poate adopta decizii în nume propriu, nu emite acte normative și nu are dreptul de a reprezenta instituția statului fără instrucțiuni clare. „Este o putere derivată și condiționată”, punctează Pricopie.

În țările cu democrații mature, rolul consilierului este predominant unul de specialist, iar discreția este esențială. Puterea lor derivă „nu din zgomot sau vizibilitate, ci din rigoare și discreție”, subliniază rectorul SNSPA.

Contextul românesc: politizarea și transformarea funcției

După 1990, poziția de consilier prezidențial a căpătat în România și o tentă politică suplimentară, oferind uneori oportunități de recompensă politică sau fiind etapa intermediară în cariere instituționale mai ample.

„Administrația Prezidențială a fost, în mod real, un laborator de resurse umane, un spațiu de selecție și legitimare publică pentru multe personalități din aparat. De asemenea, structura acesteia diferă mult în funcție de stilul fiecărui președinte – unii preferă echipe mici, tehnice, alții construiesc structuri ample, aproape paralele cu Guvernul”, punctează Pricopie.

Influențe informale și riscul rupturii în anii premergători campaniilor electorale

Un segment important al eseului tratează influența subtilă, dar puternică, pe care o au consilierii informali, onorifici sau persoane din cercul privat al președintelui, aspect adesea ignorat în dezbaterile publice.

„«Vocea din seară», așa cum o numim, nu poate fi reglementată oficial, însă există și influențează odată ce devine o constantă, fie că este mai discretă sau amplificată prin articole de presă scandaloase. Această situație impune consilierilor oficiali un grad crescut de prudență”, explică rectorul.

Tensiunile devin cu atât mai acute în anii premergători unei campanii electorale pentru un al doilea mandat, când rolul consilierilor tehnici și cel al celor politici se suprapun inevitabil cu logici de campanie, creând un teren fertil pentru conflicte și ruperea relațiilor.

„Aproape toți președinții din lume au trecut prin astfel de testări și momente tensionate”, menționează Pricopie.

Exemple internaționale care oglindesc fragilitatea funcției

Pentru a evidenția fragilitatea rolii de consilier atunci când expertiza profesională se amestecă cu influența politică, rectorul SNSPA citează câteva cazuri emblemă:

• Anthony Fauci, al cărui rol tehnic a fost perceput ca unul politic pe durata pandemiei de COVID-19;
• Dominic Cummings, strategul premierului Boris Johnson, care a fost îndepărtat în urma unor conflicte violente cu familia premierului;
• Martin Selmayr, șeful de cabinet al lui Jean-Claude Juncker, criticat pentru influența sa considerată excesivă în Comisia Europeană.

Aceste exemple internaționale subliniază cât de delicată poate fi poziția consilierului atunci când se intersectează competența profesională cu politica.

Concluzii: rolul și limitele consilierului prezidențial

În încheiere, Remus Pricopie afirmă că poziția de consilier nu implică o legitimitate proprie, ci una „împrumutată” de la președinte, iar ruptura din relația dintre președinte și consilier este, de cele mai multe ori, un proces de reechilibrare instituțională, nu o criză personală.

„Consilierul într-o democrație nu este un competitor politic, nici un «al doilea președinte». Este un profesionist care înțelege că legitimitatea sa provine de la președinte, iar legitimitatea președintelui vine de la cetățeni. Când această arhitectură se destramă, colaborarea nu mai poate continua. Orice dramatică soluționare în spațiul public este, de fapt, o corecție necesară a echilibrului instituțional”, concluzionează Pricopie.

Astfel, chiar dacă oamenii influențează instituțiile, aceste structuri trebuie să funcționeze în limitele mandatului pentru care au fost create, iar în cazul Administrației Prezidențiale, întreaga putere este modelată conform prevederilor constituționale. În acest context, funcția de consilier rămâne una dintre cele mai sensibile, în care influența este reală, dar puterea este clar limitată de competențele stabilite de președinte.

Surse: Revista Cultura, SNSPA, analiza Remus Pricopie
ExpressPress.ro - articol original