Sursa poza: ExpressPress

26 Decembrie 1991: Colapsul URSS și "Cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX", potrivit lui Putin

La 26 decembrie 1991, o zi care a rămas în istorie drept momentul în care Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (URSS) și-a încheiat existența, Sovietul Suprem al URSS a votat pentru autodizolvare. Această decizie a marcat oficial eliberarea a 15 republici constitutive, care deveniseră independente, parțial în urma unor mișcări prealabile ce vizau suveranitatea.

Începutul prăbușirii: statele baltice și mișcările pașnice

Procesul de destrămare a Uniunii Sovietice a demarat cu primii pași în țările baltice, anexate de URSS în 1940, după ce Aliații au hotărât împărțirea influenței în Europa Centrală și de Est după cel de-Al Doilea Război Mondial. Mișcările pentru independență au fost în mare parte pașnice, exemplificate de Calea Baltică – un lanț uman de 700 de kilometri format de peste 2 milioane de oameni, care a pus în lumina reflectoarelor dorința națiunilor baltice pentru libertate.

Totuși, nu au lipsit incidentele sângeroase, precum tentativa dură a KGB-ului și Armatei Roșii de a prelua cu forța turnul de televiziune din Vilnius, între 11 și 13 ianuarie 1991, soldată cu pierderi omenești.

Acordurile de la Beloveja: sfârșitul oficial al URSS

Pe măsură ce tensiunile creșteau, liderii celor trei republici fondatoare ale URSS – Rusia, Ucraina și Belarus – s-au întâlnit în pădurea Beloveja, situată în apropierea graniței cu Polonia. Pe 8 decembrie 1991, președinții și premierii celor trei republici au semnat Acordurile de dizolvare a Uniunii Sovietice.

În pofida opoziției fostului lider Mihail Gorbaciov, care încă ocupa funcția de președinte al URSS, decizia era ireversibilă. Gorbaciov s-a retras oficial pe 25 decembrie, devenind atât primul, cât și ultimul președinte al Uniunii Sovietice.

O zi înainte, el a purtat o discuție decisivă de zece ore cu Boris Elțin, președintele Federației Ruse, stabilind detaliile transferului de putere, inclusiv predarea documentelor și arhivelor personale, dar și condițiile sale materiale – o pensie și o reședință de stat.

După o ultimă apariție televizată, Gorbaciov a predat simbolic codurile nucleare Kremlinului lui Elțin, marcând astfel sfârșitul unui imperiu.

Critica lui Putin: o "catastrofă geopolitică"

Actualul președinte al Rusiei, Vladimir Putin, a fost un critic vehement al reformelor perestroika inițiate de Gorbaciov, considerate fundamentale în destrămarea Uniunii. Putin a catalogat acest proces drept „cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX” și a construit o bună parte din mandatul său politic pe ideea restaurării puterii și prestigiului fostei URSS.

Sub conducerea sa, Rusia a revenit la un model centralizat, monopolizând deciziile politice și controlul asupra opiniei publice, amintind de vremurile sovietice.

Moștenirea perestroikai și realitatea post-sovietică

Politica de glasnost și reformele economice ale lui Gorbaciov au avut efecte contradictorii: pe de o parte, a permis o deschidere care a revelat populației avantajele libertății și nivelului de trai din țările occidentale. Pe de altă parte, a generat o neîncredere profundă față de autorități și a creat o imagine distorsionată a realității, întrucât informațiile erau anterior strict controlate.

De fapt, URSS dispunea în principal de resurse naturale și forță de muncă ieftină, fără adevărate avantaje comparativ cu țările din blocul euro-atlantic. Plecarea tuturor contingentelor militare din Afganistan și din fosta sferă de influență a pactului de la Varșovia a evidențiat, în mod clar, diminuarea puterii sovietice.

O viziune imperială zdruncinată și propaganda Kremlinului

Prăbușirea URSS a zdruncinat profund ideea imperială rusă. Divizarea a fost resimțită atât în rândul elitei politice, cât și în populația largă. În prezent, propaganda rusească promovează ideea că Rusia a fost odinioară o putere respectată și temută la nivel mondial, iar acum se confruntă cu o coaliție de „dușmani” ce încearcă să o slăbească și dezbine.

Președintele Putin a fundamentat astfel ideea națională a Rusiei contemporane, combinând nostalgia pentru perioada imperială prerevoluționară, eroismul din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial – prezentat unilateral, minimalizând contribuția altor națiuni, în special ucrainenilor – și stabilitatea epocii Brejnev, pentru a justifica poziția agresivă a Rusiei în politica internațională.

Astfel, Rusia este descrisă ca o entitate unică din punct de vedere cultural și istoric, înconjurată de inamici, atât Occidentul, cât și state ce aleg să iasă din „lumile rusești”, deși împărtășesc o istorie, limbă și credințe comune.

Consecințe și viziunea Kremlinului asupra conflictelor actuale

Această ideologie naționalistă a servit drept distragere a atenției față de problemele interne și nevoia vitală de schimbare a conducerii politice, ceea ce a permis lui Putin să își prelungească președinția.

Cu aceste strategii, regimul condus de Kremlin pare nu se va mulțumi niciodată cu un compromis pașnic în Ucraina care să nu-i ofere câștiguri totale. Înțelegerea acestei politici rămâne o provocare pentru factori externi, inclusiv pentru administrațiile americane recente.

Pe scurt, 26 decembrie 1991 rămâne o dată crucială ce simbolizează nu doar căderea unui imperiu, ci și începutul unei noi ordini mondiale cu reverberații politice profunde și încă nesoluționate în spațiul euro-asiatic. Imaginea URSS, cu toate complexitățile sale, continuă să marcheze profund politica Rusiei contemporane și relațiile internaționale globale.