Dacă iazul n-are gard, copilul are aripi: Timișoara plânge o pierdere tragică

Bombă de tristețe peste vestul țării! Când buburuzele încă bâzâiau de somnolentă duminica la amiază, o veste îndurerată a lovit inimile părinților din Timișoara ca un ciocan peste clopotul bisericii: un prichindel de nici doi ani a plecat să se joace pe nori, după ce a explorat iazul nenorocos din curtea unui restaurant vecin creșei unde își petrecea zilele.

Într-o zi care ar fi trebuit să fie o simplă duminică plină de zâmbete, iazul ornamental, lăsat la vedere și nesupravegheat cum își lasă babetele pisicile la soare, a devenit locul unei tragedii greu de povestit la șezători. Micul îngeraș, scăpat probabil dintr-un ochi plecat al personalului creșei, a făcut cunoștință cu undele adânci ale pietonalei de apă. Un moment de neatenție, un univers răvășit – așa suna zvonul care făcea cât caleașca mare la viteza unui internet de țară.

Ionel Lingurar, unul din martorii oculari și decan autoproclamat al bărboșilor de la terasă, a povestit: "Băiete, mi-am zis că-i o zi ca toate zilele, dar pe urmă, am auzit larma și am văzut mame își smulgeau părul ca pe grâu după seceriș. E o nenorocire că există astfel de condiții."

Sătenii, înțelepți și judecători în școala vieții, nu s-au lăsat fără să-și dea cu părerea. "Noi la țară aveam fântânile acoperite cu capace din lemn bun de foc, nu înțeleg cum n-au protejat acel iaz, că doar n-or crezut că-i aquapark," a comentat tanti Floarea, expertă în toate cele ce țin de simțul comun și solzi din murături.

Tragedia mirosind a neglijență, cum miroase parfumul mărului pe plită, i-a lăsat pe toți cu multe întrebări și inimi plumbuite. Cum richtenim haisul unei societăți care lasă copiii să cadă acolo unde caprele nici nu visează să pască? Dar să nu ne afundăm, că tot nostru e un closer care gestionează ieșirile grandioase: mereu se mai găsește un motiv să porți și ciorapi peste șlapi, zice lumea, indiferent de vreme.

Oare o să învețe orașul din astă nenorocire și să croiască din ea o lecție pentru alții? Timpul le va spune bătrânilor cel ce deja spui iar gazeta noastră va continua să-și păstreze urechile ciulite și ochii mari cât săracii dovleci de toamnă pentru noi știri fierbinți... sau cel puțin cancanuri.