Tutankhamon, poate cel mai cunoscut faraon al Egiptului antic, era doar un puști când a murit în 1323 î.Hr., după o domnie scurtă, de numai nouă ani. În vasta istorie a Egiptului, el nu a fost decât un conducător minor — deși, ca orice faraon, tot un semi-zeu era. Totuși, ce l-a făcut celebru a fost o norocită întâmplare: spre deosebire de celelalte morminte regale din Valea Regilor, care au fost jefuite la greu încă de când au apărut hoții, mormântul lui Tutankhamon a rămas neatins mult timp, ascuns sub o baracă ridicată în grabă după moartea lui. Astfel, comorile sale au stat bine protejate până în 1922, când arheologul Howard Carter a găsit, coborând o scară, sigiliul intact al mormântului.

Deși nu a fost un titan al puterii, Tut a fost totuși un semizeu în epoca de aur a Regatului Nou, iar mormântul său complex stă mărturie. Era copleșit de mii de obiecte menite să-și asigure o viață de apoi pe măsură. Lui Carter i-au trebuit opt ani pentru a scoate și inventaria toate aceste comori, care azi se găsesc în Muzeul Egiptean din Cairo. Hai să aruncăm un ochi la câteva dintre piesele noastre preferate.

Masca funerară a lui Tut e celebră, pe drept cuvânt. Sculptată cu măiestrie și decorată impecabil, masca înfățișează o versiune idealizată și aproape senzuală a băiețelului-faraon. În 2015, barba mascaradei – un simbol al tuturor faraonilor, chiar și al celor femei – a fost din neatenție ruptă și lipită rapid cu epoxi, care a stricat stratul fin al măștii. Noroc că a fost ulterior reparată cu ceară de albine, ca să-și recâștige farmecul de odinioară.

Anubis, zeul cu cap de șacal, întruchipat în formă canină, era ghidul sufletelor spre lumea de apoi și protectorul mumificării și a mormintelor. Nu putea lipsi din inventarul regal.

Tetiera din fildeș, o relicvă demodată pe vremurile noastre ale pernelor cu memorie, era un accesoriu indispensabil în lumea în care „adormitul” faraon avea nevoie de sprijin pentru cap. Zeul Shu, patronul aerului și vântului, părea să-i țină piept cu ajutorul ei.

Nu puteau lipsi borcanele canopice care păstrau organele lui Tut, scoase înainte de mumificare și considerate esențiale pentru viața de apoi. Capul lui Tut decora fiecare dop, un detaliu cu valoare simbolică.

Și cum ar fi un semizeu egiptean fără evantaiul său aurit și incrustat, decorat cu numele său înscris în cartuș regal? Vara în Egipt e toridă, iar stăpânul avea nevoie să dea un aer regal și vântului, nu doar supușilor.

Nici un faraon nu refuza o partidă de Senet, jocul de societate antic care a însoțit civilizația egipteană vreo 1800 de ani. Considerat o metaforă a trecerii dintre viață și moarte, Senet era popular în toate cercurile și... ce să mai, și Tut avea unul la îndemână.

Furios sau adorabil, leopardul era un simbol de putere importat de regii egipteni direct din Africa. Capul său hieroglificat era asociat cu forța regală.

Pe lângă asta, Tut avea și bastoane de aruncat pe care probabil le folosea în vânătoarea de păsări – activitate obligatorie pentru orice rege care voia să-și asigure un viitor confortabil și după moarte.

Zeul Ptah, cunoscut ca „fața frumoasă”, „stăpânul dreptății” și „eternului”, era protectorul meșterilor și arhitecților care au construit tot acest complex mormântal. O reverență pentru ei!

Desigur, nu putea lipsi din colecție celebrul scarabeu, simbolul veșnic al renașterii și al zeului soarelui Ra, în forma sa Khepri, cu aripi de Horus.

Carul regal al lui Tut a fost demontat înainte de a fi coborât în mormânt, dar azi îl vedem refăcut și expus ca o adevărată piesă de artă. Se vehiculează că moartea lui Tut ar fi fost cauzată de o căzătură de pe acest car, deși boala și alte accidente sunt variante mai probabile.

Despre Tut însă, istoria ne oferă detalii impresionante: fiul lui Akenaton, un reformator religios controversat care a încercat să impună monoteismul în Egipt, băiatul deșirat a avut trăsături aparte, reflectate atât în portretul său, cât și în problemele genetice ale familiei, unde incestul regal era ceva obișnuit.

Când vine vorba de putere, faraonii nu s-au dat niciodată înapoi înainte să-și etaleze cruzimea – din fericire, aici reprezentată în scene pictate. Pe unele fresce, Tut cu arbaleta în mâini țintește inamicii (posibil sirieni), iar în altă parte primește mâinile tăiate ale dușmanilor. Atmosferă de epocă!

Să nu uităm nici vasele de alabastru cu unguente scumpe, încă marcate de urmele „hoților” care au încercat să le jefuiască. Ele sunt împodobite cu imaginea zeiței intersexuale Hapi, responsabilă cu fertilitatea și inundarea Nilului.

În ultimii ani, studii moderne au dezvăluit că Tut era un tânăr delicat și bolnăvicios, cu picioruș rotit și chiar malarie. A încercat să ducă mai departe sângele familiei cu două fetițe cu sora sa vitregă, dar din păcate acestea s-au născut moarte.

Așa se încheie povestea fascinantă a tânărului faraon și a minunilor sale funerare, dar cine știe ce alte secrete mai sădesc săpăturile în nisipurile egiptene? Rămâneți pe fază, că poveștile regale nu se termină ușor!