Piesele de șah Lewis au rămas cele mai faimoase și importante figuri de șah din istorie, încă de când au fost scoase la lumină cu ceva vreme înainte de 1831, pe Insula Lewis din Hebridele Exterioare ale Scoției. Acești regi, regine, cavaleri, turle, episcopi și pioni sculptați cu măiestrie în fildes de morsă și dinți de caslot ne-au cucerit cu expresiile lor adorabil de anxioase și detaliile rafinate. Dar, pe lângă faima lor, unele mistere despre aceste comori ale epocii vikinge încă persistă. Hai să vedem 12 fapte fascinante ce le dau viață!

Ursită, povestea descoperirii și originea lor discutabilă

Conform cărții Ivory Vikings: Mystery of the Most Famous Chessmen in the World and the Woman Who Made Them de Nancy Marie Brown, aceste piese de șah au fost scoase din nisipul capului golfului Uig, la peste 15 picioare adâncime. Dar cine să-ți spună exact povestea? Un fermier simplu care i-a confundat cu niște spiriduși si a fugit speriat? Doar pentru a se întoarce după îndemnul soției sale curajoase? Sau poate erau o comoară salvata dintr-un naufragiu, ascunsă și abandonată monstruilor mării? Altă legendă le plasează în ruinele unei mănăstiri abandonate, Casa Femeilor Negre.

Un singur lucru pare cert: piesele au fost găsite undeva în Uig, iar prima mențiune oficială datează de dinainte de 11 aprilie 1831, când au apărut la Society of Antiquaries din Edinburgh.

Cea mai răspândită teorie despre originea lor le plasează în Trondheim, Norvegia, deși unii spun că Margret cel Deștept, o sculptoriță iscusită din Islanda alianțată cu biserica locală, ar fi meșterit aceste minuni în atelierul ei din Skalholt. Margret, soția unui preot înalt rang, era renumită pentru comisioanele din colți de morsă și s-a ocupat cu lucrări de fildes pe care le trimitea prietenilor peste mări și țări. Era oricum un important nod comercial în epocă, ceea ce explică de ce aceste piese ar fi putut ajunge pe Insula Lewis.

Cine le-a făcut? Atelierul Margret, sau o echipă întreagă?

Trei experți în artefacte au pus pasiunea pe cântar — ei spun că piesele vin de la cel puțin patru sculptori diferiți, punctând variațiile în calitatea lucrărilor. În 2009, antropologul criminalist Caroline Wilkinson, cunoscută pentru reconstruirea chipurilor unor figuri celebre, a analizat fețele celor 59 de piese și a numărat nu patru, ci CINCI artiști diferiți! Cu ochi rotunzi, nasuri poziționate mai jos… ce-o fi avut Margret? Poate patru ucenici săritori în atelierul ei.

Costume și stiluri care fac lumina asupra trecutului

Datările exacte lipsesc deoarece piesele nu s-au găsit într-un context arheologic clar, însă veșmintele oferă indicii prețioase. Turnurile (rooks) sunt toți războinici cu haine groase de piele, scuturi normande în forma de zmeu, săbii de preț și căști ascuțite, unele arătând mai curând ca o pălărie melon sau o găleată.

Episcopii poartă mitre cu vârfuri ascuțite în față și spate – un stil recunoscut la sfârșitul secolului XII, iar turnurile mușcă scuturile – un obicei berserkers, eroi nordici cu furie de lup, despre care legenda spune că nu purtau armură și mușcau scuturile în bătălii.

Episcopii grăsuți și neînarmați pe câmpul de luptă al tablei de șah

Din 16 episcopi, toți sunt bine îmbrăcați și, surprinzător, neînarmați. Cum au ajuns ei la masa de război a bordului? Fiind cel mai vechi set cunoscut ce include clar episcopi, setul Lewis poate marca chiar debutul acestora în lumea șahului. Poate a fost o idee a episcopului Pall din Skalholt, cel care a comisionat și opera Margret.

Cavaleri pe ponei? Nicidecum cai mari, ci cei ai vikingilor!

Imaginea clasică cu cavaleri impozanți pe cai mari e demontată de realitate: în Evul Mediu timpuriu, majoritatea călăreților foloseau cai puțin mai mici, cu picioarele atârnând. Așa sunt și caii figurați în setul Lewis – de talie mică, dar agili și puternici – exact cum erau și caii islandezi, rase pure din acele vremuri.

Regina: cea mai slabă piesă pe tabla de șah medievală

La început, regina era o slăbănoagă mutându-se doar câte o casetă pe tură; soarta ei s-a schimbat abia în secolul XV, când a ajuns cea mai puternică piesă. Poate de-asta toate cele opt regine din setul Lewis par nu prea încântate, cu mâna pe obraz, în posturi care au fost interpretate ca durere, frustrare, calculații dure sau o neașteptată surpriză. Ele sunt femei în război, nu femei războaicești.

Regii somberi, cu săbii în poală și coafuri la modă

Ca reginele, cei opt regi sunt așezați pe tronuri, cu fețele serioase (mai puțin doi tineri ceva mai plini de viață). Părul răsucit în șuvițe și săbiile așezate sobru reflectă epoca lor. Două dintre aceste figuri ar putea fi chiar Magnus al V-lea (încoronat în 1164) și Sverrir (1184–1202), ambii regi norvegieni cu povești de viață zbuciumate și conflicte cu biserica care au marcat vremurile.

Ce-a fost cu Magnus și Sverrir?

Magnus al V-lea a moștenit coroana la 8 ani, dar tatăl său conducea de fapt țara până la moarte. El, adult, era cunoscut ca un tip frumos și dornic de distracții. Sverrir, următorul rege, era mai robust, „arăta ca un rege adevărat”. Conflictul a făcut ca Sverrir să fie excomunicat și să înfrunte rebeliuni dure, dar s-a stins excomunicat și cu greutăți. El descria viața de rege ca fiind plină de “război, supărare și muncă grea”.

Întruchiparea piese legendare în cultura populară și disputele contemporane

Fanii Harry Potter îl știu bine: într-unul dintre filme, piesele de șah Lewis prind viață și se mișcă singure. Realitatea e că din cele 93 de piese descoperite, 82 sunt la British Museum, iar 11 sunt la Muzeul Național al Scoției.

În timpul valului de independență scoțiană din 2012, au fost lansate cereri pentru „repatrierea” pieselor, fiind considerate parte a patrimoniului scoțian, inclusiv în documente oficiale de strategie politică. În 2014, Scoția a votat totuși pentru păstrarea legăturii cu Regatul Unit, iar piesele au rămas pe loc.

Noua casă a șahului: Museum nan Eilean

Șase dintre piesele Lewis au fost împrumutate permanent de la British Museum către Museum nan Eilean, un muzeu din Stornoway situat în incinta Castelului Lews. Acolo nu doar că pot fi admirate figurinile, ci și moștenirea culturală a Hebridelor Exterioare este explicată, oferind vizitatorilor cheia pentru a înțelege lumea acelor vremuri.

Așadar, aceste piese uimitoare sunt mai mult decât simple jucării din epoca vikingilor – sunt povești sculptate în fildes, încărcate cu mister, artă și… un strop de șah cu suflet! Căci după cum se spune prin Hebride… cine știe ce alte secrete mai ascund regii și reginele Lewis, poate prea serioși la prima vedere?